Aşa cum am mai spus şi în alte articole (vedeţi, de exemplu, Trei dovezi din secolele trecute care arată că ţara noastră trebuia să se numească “Dacia”! Dar au intervenit francmasonii în secolul al XIX-lea, care ne-au “latinizat” şi ne-au numit “România”! Trebuia să fim urmaşii Romei…), ţara noastră ar fi trebuit, după Unirea de la 1859, să se numească „Dacia” şi nu „România”. Am prezentat mai multe dovezi (inscripţii din secole de dinainte de secolul al XIX-lea, în care apare denumirea de „Dacia”).
De asemenea, într-un document descoperit în Arhivele de Stat din Milano (1459), domnul Moldovei, Ștefan cel Mare, e numit „Re de Dacia”, adică regele Daciei, cu mai mult de 100 de ani înainte ca Mihai Viteazul să primească același titlu și cu mai mult de o sută de ani înainte ca unii principi maghiari ai Transilvaniei să se intituleze așa. Citiţi mai multe AICI: Într-un document din 1459, descoperit recent, Ştefan cel Mare e numit “regele Daciei”! Domnitorul moldovean a fost şi conducător al Ţării Româneşti, precum şi guvernator al Transilvaniei, unind astfel cele 3 ţări româneşti înaintea lui Mihai Viteazul!
„România” a fost un termen inventat de un străin, Rudof von Ems, în anul 1250; el spunea atunci vechiului teritoriu al Daciei ca fiind „Rumenia”. În timpul dezbaterilor din Camera Comunelor engleze din 1858, referitor la poziția guvernului britanic față de problema Unirii Principatelor, primul ministru Benjamin Disraeli numea statul român, citind moțiunea lui Gladstone, ca fiind „statul descendenților liberi, independenți, curajoși și prosperi ai vechilor daci”.
Din nefericire, prin actul Unirii de la 1859 dispare din uzul curent numirea Dacia, fiind adoptată aceea de “Principatele Române” și, mai târziu, în 1862, aceea de România, care, aşa cum spuneam mai sus, reeditează numirea „Rumenia” a lui Rudolf von Ems.