Misterul pentru care Ceauşescu a preferat compania Citroen pentru fabricarea celebrei maşini comuniste Oltcit
După producţia în serie a autoturismului Dacia 1300 la Fabrica de Automobile de la Colibaşi (Argeş), folosindu-se licenţa Renault, undeva pe la mijlocul anilor ’70 s-a pus problema asigurării unui succesor. Din acest motiv, autorităţile comuniste din acea vreme au purtat nenumărate negocieri pentru continuarea şi dezvoltarea cooperării în fabricaţia de autoturisme între Renault şi industria constructoare de maşini din România.
Iniţial s-a dorit o licenţă pentru fabricarea în România a automobilului Renault 5, însă a fost refuzată oferta străină ca urmare a preţului mare cerut de francezi. Renault 5 a fost cea mai populară mașină din Franța în anii 70 şi 80.
Aşadar, s-a hotărât demararea unor discuţii şi cu alţi constructori de automobile europeni în vederea realizării unui autoturism integrat în România; în acest scop au fost contactate mai multe companii, ca Volkswagen, Citroen, Peugeot, Fiat. În final, Ceauşescu a preferat colaborarea cu Citroen.
Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 424/1976 s-a aprobat constituirea Societăţii mixte româno-franceză „Oltcit”, cu sediul în Craiova, pentru fabricaţia şi comercializarea în ţară şi la export a autoturismelor de mic litraj, motoare, ansamble, subansamble şi piese de schimb pentru produsele fabricate. Autoturismul Oltcit era o berlină în două volume, cu trei uşi, cinci locuri şi tracţiune în faţă, produsă în şapte variante şi 3 motoare (652 cm³, 1129 cm³, 1299 cm³).
Capitalul societăţii mixte era de 500 milioane franci francezi, la care partea română participa cu 64%, iar partea franceză cu 36%. În planul iniţial, se prevedea a se realiza 130.000 autoturisme pe an, în 1982, însă până în 31 octombrie 1981 s-au produs abia 82 de autoturisme, ca urmare a întârzierilor mari.
După 1989, producția continuă sub numele de Oltcit până în 1994, când numele este schimbat în Oltena; producția acestor versiuni a continuat până la semnarea contractului cu compania coreeană Daewoo (între timp, francezii de la Citreon s-au retras în 1991 din societatea mixtă).
Oricum, Oltcit-ul a fost văzut de mulţi ca un autoturism modern pentru perioada aceea, mult superior Daciei 1300. Şi nu doar atunci, şi mulţi ani după. Iată, de exemplu, opinia unui utilizator de Oltcit, model TRS:
„Am avut un Oltcit TRS vişiniu, prima maşină în 2006… Dacă mergeaţi cu un TRS, rupea pe autostradă şi vă luaţi la întrecere şi cu BMW-uri 😀 Ţin minte cum plecam de la stop primul, ce demaraj avea maşinuţa… mă prindeau cei din spate la următorul semafor şi se uitau cu ochii cât cepele la Oltcit-ul meu. Arăta şi frumos, vişiniul ăla… Marfă maşinuţa, m-a lăsat şi în drum, dar a pornit până la urmă, când se supara ea nu-i stăteai în cale :D”
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
După producţia în serie a autoturismului Dacia 1300 la Fabrica de Automobile de la Colibaşi (Argeş), folosindu-se licenţa Renault, undeva pe la mijlocul anilor ’70 s-a pus problema asigurării unui succesor. Din acest motiv, autorităţile comuniste din acea vreme au purtat nenumărate negocieri pentru continuarea şi dezvoltarea cooperării în fabricaţia de autoturisme între Renault şi industria constructoare de maşini din România.
