Rivalitate „la cuţite” între doi mari scriitori români pentru aceeaşi femeie: Lydia! Cine era acest personaj „misterios”?

Octav Şuluţiu a fost un nedreptăţit al istoriei literaturii noastre. La fel de talentat (dacă nu, chiar mai talentat) ca marele Camil Petrescu, Şuluţiu a fost un scriitor interbelic ce a compus o adevărată capodoperă – „Ambigen” (1935). Din păcate, această operă a fost puţin studiată faţă de arhicunoscuta „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a lui Camil Petrescu.

Prietenul adevărat al lui Octav era un alt scriitor talentat, Anton Holban. Ambii însă erau îndrăgostiţi de aceeaşi femeie: Lydia! Jurnalul anului 1935 al lui Octav se deschide cu numele ei: „Lydia! A gonit din sufletul meu pe toţi. Nu mai am niciun sentiment pentru nimeni, în afară de pasiunea pentru ea!”

Pentru Lydia, Şuluţiu scrie un roman (la fel cum Mihail Sebastian a scris pentru actriţa Leny Caler o piesă de teatru): „Lucrez la apariţia romanului nostru: al Lydiei şi al meu. Căci dacă n-ar fi fost încrederea ei, îndemnul ei, admiraţia ei, stimulentul ei permanent, sigur că nu l-aş fi scris. Dar atâta m-a împins, atâta m-a supravegheat, atâta s-a interesat de mersul acestui roman, încât am fost obligat să-l scriu şi l-am scris de dragul ei… Ambigen. Apare în fine. Ce destin va avea?” Romanul „Ambigen” a apărut, dar, aşa cum am spus mai sus, n-a avut succesul „Ultimei nopţi de dragoste (…)”. În „Ambigen”, Lydia este personajul Eveline.

Dar, cam tot în aceeaşi perioadă (1935-1936), şi prietenul lui, Anton Holban, îndrăgostit de aceeaşi Lydia, îi dedică acesteia romanul „Jocurile Daniei”, în care Lydia devine personajul Dania.

În jurnalul său, Octav simte cât de periculos devine Anton în relaţia lui personală cu Lydia: „Holban a intrat în viaţa mea ca o piază rea. Nu ştiu ce maşinează (…) Să-l iubească pe el? Doamne, de câteva zile trăiesc ca un nebun, îmi ard creierii”. Peste câteva zile, Octav şi Anton se întâlnesc; Şuluţiu notează în jurnalul său: „Am vorbit cu el vreo jumătate de oră. Nu ştiu ce ciudate sentimente se împletesc în mine: îl iubeam şi îl uram în acelaşi timp. Adică nu pot spune că-l iubeam. Dar mi-era drag ştiind că e ceva din apropierea Lydiei. Şi simultan simţeam un cleşte strângându-mi inima şi ura năpădindu-mă la gândul că o iubeşte şi că ea l-ar putea iubi.”

Ce se întâmplă cu cei trei? Prin 1937 (deci, peste 2 ani) Anton Holban moare la doar 35 de ani; în apropiere de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, frumoasa şi bogata Lydia (care era evreică) este nevoită să emigreze din ţară, iar Octav Şuluţiu moare ceva mai târziu (în 1949), la doar 40 de ani.