Rig Veda este o colecție de imnuri vedice din India antică, dedicată zeităților rigvedice. Este considerat cel mai important dintre cele patru texte canonice hinduse cunoscute drept „Vede”. Conform dovezilor interne (filologice și lingvistice), Rig Veda a fost compusă aproximativ între 1700 și 1100 î.Hr. (perioada vedică timpurie).
Iată unul din textele din „Rig Veda”: “urdhvam bhanum savita deva asred drapsam davidhvad gaviso na satva anu vratam varuno yanti mitro yat suriyam divi arohayanti”, care s-ar traduce astfel: “Divinul creator Soarele a atins mijlocul cerului… Este Varuna şi Mitra care fac Soarele să urce către Rai, potrivit legii”.
Sunt nenumărate referiri în „Rig Veda” la Varuna, asociată întotdeauna cu lumina, căldura, plenitudinea şi adevărul, frecvent însoţită de Mitra. Varuna este izvorul ordinii cosmice care conduce mişcarea periodică a Soarelui. Pasajul de mai sus descrie pur şi simplu anotimpul vara, la vremea solstiţiului, când Soarele este la înălţime maximă, ridicat acolo de … Varuna!
Iată încă un zeu vedic, unul dintre cei mai iubiţi, având numele provenit dintr-un substantiv comun în limba română, anotimpul “vara”. Aceasta este încă o potrivire sintactică şi semantică între un nume vedic şi un substantiv comun din limba română (şi nu e singurul; să ne aducem aminte de corespondenţa uimitoare dintre cuvântul „om” în limba română şi „aum” în limba hindusă).
Numele vedic Varuna are corespondent ca substantiv comun în limba română, substantivul “vara”, deci numai poporul care vorbeşte limba română a putut crea numele de “Varuna”. Cu multe mii de ani în urma acest popor a fost poporul arian din spaţiul carpatin, popor devenit mai târziu geto-daco-trac. Aşadar, se impune o reanalizare a etimologiei substantivului “vara”, care există cu mii de ani înaintea apariţiei limbii latine şi cuvântului “vera”. Strămoşii noştri geto-daci-traci foloseau cuvântul “vara” cu mult înainte de desprinderea limbii latine din limba geto-daca străbună.