Mari filozofi francezi din trecut (Voltaire, Rousseau) considerau aberant că o femeie, dacă ar vrea, nu s-ar lăsa niciodată violată de un bărbat singur (!)
Vă vine să credeţi sau nu, dar în trecut violul asupra femeii nu era considerat o infracţiune gravă, de multe ori spunându-se că violul ar fi o „dorinţă subconştientă a femeii de a fi siluită”. Misoginismul societăţilor medievale şi iluministe rezultă din faptul că femeia era considerată de multe ori ca având o „lascivitate diabolică”, aşa că violul asupra ei nu ar fi fost ceva atât de grav (!). Astfel, tentativa de viol a unui bărbat singur asupra unei femei hotărâte ar fi imposibilă din motive pur fizice – se credea pe vremuri. Vigoarea feminină ar fi de ajuns pentru apărare, căci femeia dispune întotdeauna de „mijloace” suficiente. De exemplu, în „Tratatul despre adulter” al lui Fournel, din 1775, se spune negru pe alb următoarele: „Oricare ar fi superioritatea forței unui bărbat asupra celei a unei femei, natura a dotat-o pe aceasta cu nenumărate resurse pentru a evita victoria adversarului său”. Aşadar, logica juridică din acele vremuri era următoarea: femeia, dacă ar vrea, nu s-ar lăsa violată de un bărbat singur (!)
În societatea franceză din secolul al XVIII-lea exista următoarea anecdotă a lui Bruneau: un judecător obligă un bărbat acuzat de viol să-i înmâneze o pungă cu bani acuzatoarei sale. De îndată, însă, cuprins de îndoială și dorind să aibă dovada, același judecător îl autorizează pe bărbat să-și ia înapoi punga prin orice mijloace: femeia îi ține piept, se revoltă, înapoiază loviturile primite, se zbate, își strânge averea la piept și o apără atât de bine încât reușește s-o păstreze. Ca urmare, ar exista „dovada” că femeia „ar fi fost în stare să-și apere și mai bine trupul decât banii, dacă ar fi vrut”.
Chiar şi marii filozofi „iluminaţi” ai vremii, cu mintea mult mai deschisă, aveau aceeaşi atitudine misogină. De exemplu, marele filozof Voltaire spunea că „în ce privește fetele și femeile care s-ar plânge de a fi fost violate, se pare că nu mai rămâne decât să li se spună cum a evitat o regină de altădată acuzația unei reclamante. Ea a luat teaca unei săbii și, mișcând-o tot timpul, i-a arătat doamnei că astfel nu era posibil să se pună sabia în ea. Cu violul e ca și cu neputința; unele cazuri n-ar trebui să ajungă niciodată în tribunale”.
Alt mare filozof, Jean Jacques Rousseau spunea că femeia se poate apăra împotriva violului, dacă ar vrea: „Natura l-a înzestrat pe cel mai slab cu forța de care are nevoie pentru a rezista atunci când o dorește”. Rousseau însă mai spune ceva. El face din abandonul fals al femeii o trăsătură firească – alegerea deliberată a unei iluzii, un artificiu constitutiv al ființei sale prin care încearcă să-și pregătească dinainte scuze și dreptul de a fi slab la nevoie.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Vă vine să credeţi sau nu, dar în trecut violul asupra femeii nu era considerat o infracţiune gravă, de multe ori spunându-se că violul ar fi o „dorinţă subconştientă a femeii de a fi siluită”. Misoginismul societăţilor medievale şi iluministe rezultă din faptul că femeia era considerată de multe ori ca având o „lascivitate diabolică”, aşa că violul asupra ei nu ar fi fost ceva atât de grav (!). Astfel, tentativa de viol a unui bărbat singur asupra unei femei hotărâte ar fi imposibilă din motive pur fizice – se credea pe vremuri. Vigoarea feminină ar fi de ajuns pentru apărare, căci femeia dispune întotdeauna de „mijloace” suficiente. De exemplu, în „Tratatul despre adulter” al lui Fournel, din 1775, se spune negru pe alb următoarele: „Oricare ar fi superioritatea forței unui bărbat asupra celei a unei femei, natura a dotat-o pe aceasta cu nenumărate resurse pentru a evita victoria adversarului său”. Aşadar, logica juridică din acele vremuri era următoarea: femeia, dacă ar vrea, nu s-ar lăsa violată de un bărbat singur (!)
