În articolul din 21 decembrie 2020 – La dărâmarea lui Ceauşescu, a pus umărul şi George Soros? Ce rol a avut organizaţia sa, “International Management Center”, de la Budapesta? – vorbeam despre posibila implicare a miliardarului George Soros la răsturnarea regimului Ceauşescu, prin intermediul lui International Management Center, una din instituţiile sale.
În articolul de faţă, vorbi despre un mic text, găsit pe scribd.com, şi în care se discută următorul scenariul halucinant: Ceauşescu ar fi dat vina, după 22 decembrie 1989, pe George Soros pentru răsturnarea sa de pe eşichierul politic. Să fie această informaţie un fake news sau una adevărată? Habar n-am, aşa că vă las pe voi să o judecaţi!
Citez din text: „În 1973, cînd Ceauşescu a plecat în vizită la Washington, hotărât să găsească calea finanţării şi tehnologizării, necesară dezvoltării industriale a României. Prin canalele serviciilor de informaţii, Ceauşescu reuşise să obţină un mediator care să-i deschidă larg porţile reprezentanţilor cercurilor financiare din America. Acest mediator, cunoscut sub codul de agent „Marcel”, se numea în realitate George Soros.
Cu ajutorul lui Marcel, România a primit clauza naţiunii celei mai favorizate şi a avut posibilitatea de a accesa credite nelimitate, cu o dobândă preferenţială de 2%.
După evacuarea cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central, soţii Ceauşescu au fost capturaţi şi ţinuţi sub pază militară, din 22 până pe 25 decembrie 1989, într-o cazarmă militară din Târgovişte. Ofiţerii care-i păzeau i-au auzit de mai multe ori întrebându-se cu reproş: „Ai văzut ce ne-a făcut Marcel?””