Trăiesc nemuritori printre noi? Fascinanta legendă a contelui de St Germain, bărbatul misterios cu o vârstă de peste 3.000 de ani

În 1972, la televiziunea franceză apare un bărbat cu numele de Richard Chanfray, care pretindea că putea transforma plumbul în aur, cu ajutorul unui butelii de camping. O chestie trăsnită care, ce-i drept, la prezentare şi-a atras caracterizarea de experienţă reuşită, dar care niciodată nu a fost supusă unui examen ştiinţific.

Latura cu adevărat senzaţională a spectaculosului episod ar putea fi însă alta: tânărul pentru care a patruzecea aniversare a zilei de naştere părea a fi încă destul de îndepărtată, avea, după cum susţinea el însuşi, o vârstă de peste 3.000 de ani. El nu era, după cum spune el, nimeni altcineva decât legendarul conte de Saint-Germain.

În orice caz, povestea vieţii acestui celebru „nemuritor” este enigmatică, insondabilă şi incomprehensibilă. Nişte prime însemnări despre omul care spunea despre sine însuşi că a primit de la regele Cyrus al Babilonului toiagul magic al lui Moise şi că prin aceasta a devenit unul dintre iluminaţii nemuritori apar începând cam de pe la anul 1740.

Un tânăr nobil, care în loc de bani purta permanent asupra sa un pumn de diamante, care se îmbrăca excentric, dar cu gust şi răspândea în jurul său o aură de mister, ajunsese subiect de conversaţie în blazatele cercuri nobiliare de la curtea vieneză. Ceva asemănător se va întâmpla puţin mai târziu la Paris.

Acolo a început legenda (dacă aceasta este o legendă). La o serată a vârstnicei contese de Gregory s-a înfiripat o conversaţie între aceasta şi contele de Saint-Germain, care părea a fi la anii de mijloc ai vieţii sale.
– „Conte”, a întrebat contesa bătrână, „nu cumva v-am văzut la Veneţia pe vremea când răposatul meu soţ era ambasador acolo ? Sau acela era tatăl dumneavoastră?“
– „Nu”, a răspuns contele „eu însumi am avut plăcerea să vă întâlnesc. Frumuseţea dumneavoastră mi-a rămas până astăzi de neuitat”.

Acest lucru a deconcertat-o pe interlocutoarea lui. Pe atunci, ea era o fetişcană, iar el arăta ca astăzi. La drept vorbind, el ar fi trebuit să fie un moşneag, căci întâlnirea respectivă avusese loc cu 70 de ani în urmă.

Asemenea întâmplări sunt cu duiumul. Fireşte, nu-i nici o problemă să afirmi că te-ai cunoscut cu Pilat din Pont şi cu cei doisprezece apostoli sau să debitezi poveşti despre ceea ce-ai trăit tu în timpul cruciadelor, dar există o serie de elemente care fac ca purtătorul de mister să se deosebească de un şarlatan.

Contele de Saint-Germain stăpânea la perfecţie cel puţin franceza, engleza, germana, italiana, spaniola, rusa, portugheza, araba, turca, persana, chineza, indiana şi un mare număr de limbi antice pe care nu le vorbeau curent decât nişte experţi. Bagajul lui de cunoştinţe medicale pe care adesea îl supunea unor probe practice ar merita şi azi să fie cercetat. A fost nu numai versat literalmente în toate ştiinţele ci şi cu mult înaintea contemporanilor săi, a cântat cu virtuozitate la multe instrumente muzicale, a fost un strălucit bijutier şi aurar cu cunoştinţe din vechime (pe care nu le-a putut înţelege nimeni), s-a îndeletnicit cu producţia de textile şi cu manufactura de porţelanuri şi pare să fi avut şi ca pictor nişte venituri frumuşele.

O asa de uriaşă paletă de cunoştinţe şi dexterităţi este greu de realizat pe parcursul obişnuit al unei vieţi, ba chiar imposibil dacă respectivul s-a înhămat la carul mondenităţilor de la curte, dacă se mişca permanent în cercurile cele mai înalte şi îndeplinea una după alta misiuni politico-diplomatice.

Nemuritorul conte prezenta alte trăsături enigmatice. În societate nu mânca niciodată câtuşi de puţin (el spunea: „Hrana mea nu este potrivită pentru oameni”) şi a dat dovadă de aptitudini de clarvăzător. Astfel, el a prezis Revoluţia Franceză, pe regele suedez Gustav al III-lea l-a făcut atent asupra unor pericole viitoare, iar autoarei de cronici Mademoiselle D’Adhemar i-a profeţit că el o s-o mai întâlnească încă de cinci ori, ceea ce s-a şi întâmplat. Ultima întâlnire a avut loc în 1820; Saint-Germain arăta tot aşa, ca un bărbat în jurul a patruzeci de ani.

Nimeni nu ştie când s-a născut acest alergător de cursă lungă prin epoci şi dacă a murit cu adevărat. Există mai multe date ipotetice ale morţii lui (din 1780 până în 1874), dar niciuna nu a fost confirmată oficial. În cursul secolelor s-au făcut eforturi pentru a-l prinde. O comisie instituită în secolul al XIX-lea de către împăratul Napoleon al III-lea a eşuat la fel ca aceia care încercaseră acelaşi lucru mai înainte şi după. Contele pe care Madame Blavatsky l-a caracterizat în repetate rânduri ca pe unul dintre „misterioşii maeştri nemuritori ai lumii” a lăsat destule urme prin timp…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.