Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Legenda lui Ulise – a dat acesta peste ciclopi şi atlanţi?

  •  
  •  
  •  
  •  

blankMulte dintre textele vechi grecești ascund în ele taine pe care specialiștii nu au reușit încă să le elucideze. În aceste texte, evenimentele istorice sunt, de regulă, înfrumusețate, dar geografia lor, locul lor de desfășurare corespunde în cea mai mare parte realității. S-ar părea că întâmplarea cea mai demnă de atenție din timpurile acelea de demult o reprezintă cel de al doilea epos al lui Homer, „Odiseea”, care cuprinde drumul pe ape, din Troia până în Ithaca, al celui mai vestit dintre grecii tuturor timpurilor, Ulise.

Călătoria lui Ulise a fost cercetată de nenumărate ori, ajungându-se la cele mai felurite concluzii. La început a existat părerea, rămasă în picioare până astăzi, potrivit căreia Ulise s-ar fi deplasat în spațiul și în limitele Mării Mediterane. Această versiune își are însă punctele el nevralgice. Se știe că Mediterana a fost cutreierată încâ în timpurile preistorice de greci, fenicieni și egipteni, așadar ea era bine cunoscută pe vremea când se petrec întâmplările povestite de Homer. Pe de altă parte, studierea atentă a acestei mări nu corespunde întru totul cu marea descrisă de Homer în „Iliada” și „Odiseea”. Astfel, în timpul unei călătorii spre capul Maleas, o furtună năpraznică formează o prăpastie adâncă în care Ulise dispare și revine numai după 9 zile pentru a-și continua drumul. Furtuna se domolește și, în contradicție cu toate datele care reclamă continuarea călătoriei pe Mediterana, Ulise este aruncat pur și simplu în afara granițelor Mediteranei, dincolo de Gibraltar, în Oceanul Atlantic deci, iar acolo, în niște insule misterioase se petrec cele mai fantastice și mai groaznice aventuri. Care sunt aceste insule? Există ele cu adevărat? A respectat oare Homer geografia atunci când a descris marea aventură a lui Ulise?

Cercetând opera lui Homer, savantul francez Robert Philippe a ajuns la concluzia că Ulise a călătorit spre Scandinavia. Drumul lui a fost complicat și plin de pericole. El avea o ambarcațiune imperfectă, improprie unei călătorii de anvergura celei pe care a întreprins-o eroul lui Homer şi nu avea o hartă după care să se orienteze. În plus, el nu știa nici măcar încotro se îndrepta. Din această cauză, navigatorii vremurilor acelora erau obligați să se mențină tot timpul foarte aproape de țărmuri.

Înfățișarea oceanului așa cum ne-o oferă Homer ne duce cu gândul la civilizația dispărută a atlanților. Așezările descrise de Homer au o trăsătura comună: arhitectura ciclopică. Aproape toate orașele sunt apărate de ziduri și fortărețe construite din blocuri imense de piatră. În legătură cu aceasta au apărut legendele despre titani. Homer este de părere că constructorii lor trebuie să fi fost niște adevărați uriași, ale căror femei erau înalte cât un vârf de munte.

Această civilizație a uriașilor este descrisă comparativ cu oamenii obișnuiți întâlniți cu prilejul ultimei escale a lui Ulise în insula lui Circe și în țara Feacilor. Orașul Feacilor este Oslo, oraș de piatră „lespedit cu pietre mari”. Arheologia susține descrierea lui Homer. În orașele de piatră, Homer se oprește asupra porților de bronz, a zidurilor de bronz, a armelor de bronz. Palatul regelui Feacilor era în întregime „din bronz, argint și aur”. Este posibil să fie vorba despre dispărutul oraș legendar Is din Atlantida. Acest port era apărat de ziduri mari de piatră, întrucât orașele de la țărmurile mărilor sau oceanelor erau amenințate de distrugerea lentă în urma acțiunii apelor asupra uscatului. Orașele trăiau sub protecția digurilor care erau întreținute cu multă atenție și conștiinciozitate.

După toate datele, civilizația atlanților a fost o civilizație de navigatori și comercianți – ea a fost opera societății din epoca bronzului. Ea a dispărut în secolul al XIII-lea î.Hr., ca urmare a unui îndelungat proces geologic de așezare a Pământului. Dispariția Atlantidei, adică scufundarea unor insule și înecarea țărmurilor uscatului, a dus la emigrarea atlanților. Așa se explică faptul că în secolul al XIII-lea, în regiunea Mării Mediterane a apărut o rasă de cuceritori care au început să atace popoarele autohtone.

O mulțime de documente iconografice ne permit să ne dăm seama de aspectul fizic al cuceritorilor, de gradul lor de civilizație. Există două feluri de documente: picturile din peșteri și obiectele din aur și bronz. La Muzeul din Copenhaga se află un fragment de piatră dintr-o peșteră care reprezintă o ambarcațiune datând din anul 1800 î.Hr. Picturile pe stâncă descoperite în Suedia aduc o imagine și mai exactă asupra acestor ambarcațiuni, mai ales referitoare la prora și prova lor. Imagini asemănătoare au fost găsite și pe vase de ceramică de origine cretano-miceniană din anii 1200-1000 î.Hr. Tipuri de oameni, așa cum sunt ei reprezentați în statuile de bronz scandinave, se întâlnesc și în frescele din Tasili, descoperite în mijlocul Saharei.


  •  
  •  
  •  
  •  
Reclame
Orgoni Crystal

 

Lasă un comentariu