Încă din cea mai adâncă preistorie, dacii practicau ritualul potolirii setei morţilor prin stropirea mormintelor lor cu apă. Ei considerau că acele cantităţi de apă ritualică pot duce la obţinerea, de către sufletele dezîncarnate, a corporalităţii fizice. Adică, reîncarnarea era, prin acest ritual, facilitată. Acest ritual întăreşte teoria credinţei dacilor în nemurirea şi reîncarnarea sufletului. În acest context, nu indo-aryenii, sumerienii, egiptenii sau chinezii au prioritatea concepţiei reîncarnării sufletului, ci dacii.
Fenomenul de transmigraţie a sufletului, integrat concepţiei esoterice daco-aryene era strâns corelat de ritul incinerării morţilor, întrucât dacii vedici (de la care, mai apoi, indo-iranienii şi ceilalţi) considerau că suflul (fluidul) vital al fiinţei umane era corijat de foc (Agni), purificat tot de către acesta (precum însuşi întregul Univers în procesul de disoluţie care urmează unei zi a lui Zamolxis (Brahman), fluidul vital (apa-vie = Conştiinţa) nemuritor fiind este recircuitat prin mijlocirea diferitelor trupuri (metempsihoză) alcătuite din apă şi „humă” (Golem)…
Ca şi în mormintele etrusce, în mormintele de incineraţie ale dacilor arieni au fost descoperite diverse obiecte de uz casnic, de uz special, vase pentru diferite utilităţi alimentare şi alchimice care dovedesc pe deplin concepţiile (avansate) social-cultural-spirituale ale strămoşilor noştri şi, în primul rând, existenţa, la daci, a concepţiei transmigraţiei sufletului.
Încă din cea mai adâncă preistorie, dacii practicau ritualul potolirii setei morţilor prin stropirea mormintelor lor cu apă. Ei considerau că acele cantităţi de apă ritualică pot duce la obţinerea, de către sufletele dezîncarnate, a corporalităţii fizice. Adică, reîncarnarea era, prin acest ritual, facilitată. Acest ritual întăreşte teoria credinţei dacilor în nemurirea şi reîncarnarea sufletului. În acest context, nu indo-aryenii, sumerienii, egiptenii sau chinezii au prioritatea concepţiei reîncarnării sufletului, ci dacii.
