Marele profet Edgar Cayce ne prezintă marele secret al Universului: după moarte, subconştientul nostru devine conştient şi, astfel, iadul şi raiul ni le facem singuri!

12.988 vizualizari

Edgar Cayce spiritEdgar Cayce a fost cel mai cunoscut medium al secolului XX. El susţinea că atât reîncarnarea (doctrina orientală), cât şi învierea (doctrina creştină) pot fi perfect adevărate. O jumătate a fiinţei noastre, spiritul, se reîncarnează iar şi iar, în vreme ce sufletul, cealaltă jumătate, aşteaptă probabil învierea.

Cayce susţinea că există o deosebire între suflet şi spirit. Pentru el, cele două nu sunt extreme situate pe aceeaşi scară a conştiinţei, ci două componente distincte ale sinelui, inconştientul fiind limpede identificat cu sufletul. „Avem mai multe faze ale minţii. Avem o minte a conştiinţei spirituale, a subconştientului fizic sau a sufletului, şi avem de asemenea o minte a corpului fizic, prin care toate acestea se pot manifesta”. Pe lângă faptul că asocia sufletul cu inconştientul, Cayce considera – la fel ca ştiinţa modernă – că acest suflet inconştient este acea jumătate a minţii dotată cu memorie. Pentru el, sufletul şi spiritul sunt două părţi ale aceluiaşi sine întreg, distinct, şi totuşi unitar. La fel ca feţele aceleiaşi monede, ele formau o unitate. „Sufletul şi spiritul sunt una, şi totuşi distincte – aşa cum Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt una, o manifestare a unei forţe capabile să acţioneze în diverse planuri de dezvoltare”.

Cayce susţinea că atât sufletul, cât şi spiritul supravieţuiesc morţii trupului fizic: „La separarea sufletului şi spiritului de sălaşul lor, pământesc, ambele intră pe tărâmul spiritual”. Ulterior însă, era de părere că sufletul are o relevanţă mult mai mare pentru experienţa post-mortem a individului, comparativ cu spiritul. Edgar Cayce spunea că mentalul subconştient devine conştiinţă în clipa în care ieşim din trupul fizic.

Cayce pare a fi considerat că relaţia dintre cele două jumătăţi ale sinelui este inversată dincolo de pragul morţii. Deşi poate că nu sunt mai scindate decât au fost în timpul vieţii, in lumea de dincolo această divizare pare diferită. După ce părăseşte corpul, declara Cayce, mentalul inconştient se pomeneşte adus în prim-plan, devenind influenţa mentală preponderentă, imediată şi dominantă; mintea conştientă este împinsă în planul al doilea, ascunsă vederii, aşa cum fusese inconştientul pe tărâmul celor vii: „Când sufletul trece dincolo… trupul sufletesc, cu mintea, mintea subconştientă… devine ca mintea conştientă a trupului sufletesc, spiritul fiind aidoma minţii subconştiente”.

Cayce susţinea că persoanele decedate au un nivel mai scăzut de voinţă liberă şi de înţelegere intelectuală decât aveau în timpul vieţii, aşa cum s-ar întâmpla dacă şi-ar pierde mentalul conştient, raţional. Mai departe, Cayce deplângea faptul că, deşi umbrele invizibile ale celor morţi iau uneori parte la prelegerile sale, ele nu pot înţelege noile idei şi concepte prezentate la fel de bine pe cât le înţeleg cei vii. „Erau învăţături pe care oamenii vii le percepeau şi le înţelegeau, graţie libertăţii lor de voinţă şi de alegere, într-un mod diferit de cel în care le asimilau decedaţii.”

De asemenea, Cayce susţinea că nu Dumnezeu ne judecă viaţa după moarte, ci că propriile noastre amintiri subiective fac acest lucru. Judecata respectivă are loc în şi prin intermediul mentalului inconştient:

„După moarte, ne rămân faptele şi gândurile avute în corpul fizic, care sunt prezente totdeauna în faţa individului. Imaginaţi-vă deci ce iad îşi sapă unii, şi ce rai îşi construiesc mulţi alţii”.