O teorie terifiantă: în vechime, Luna a fost adusă lângă noi, de forţe extraterestre, pentru a se hrăni cu energia noastră?

Ai privit vreodată Luna simțind o greutate inexplicabilă în piept? Ca și cum ai privi ceva frumos, dar profund și intrinsec greșit? Ani la rând, am crezut că este doar un simbol poetic pe cerul nostru nocturn. Însă, pe măsură ce aprofundez istoriile antice, realizez că este vorba despre ceva mult mai sinistru. Luna nu este un satelit natural. Este un diagnostic metafizic al condiției noastre reale – o infrastructură cosmică artificială, instalată de forțe extraterestre, pentru a ne ancora într-o uriașă „fermă de energie emoțională”.

Gândiţi-vă puțin: înainte ca Luna să fie adusă aici, culturi antice de pe tot globul – de la arcadienii greci până la triburile indigene din Africa și America de Sud – au consemnat explicit existența unei „epoci de dinaintea Lunii”. Acestea descriu o epocă de aur în care cerul arăta complet diferit. Oceanele erau de o liniște stranie, nemișcate, deoarece nu exista atracția gravitațională a Lunii. Umanitatea trăia într-o eră a conexiunii spirituale neîngrădite, trăind în zile care timpul se scurgea mai rapid, cu o conștiință pură și nemanipulată. Reîncarnarea nu era o capcană automată; forța noastră vitală ne aparținea, iar niciun suflet nu putea fi reciclat înapoi în această matrice fizică fără un consimțământ absolut. Dar apoi, Luna a fost „instalată”. Tradițiile antice Zulu o descriu, la propriu, ca pe o sferă goală la interior, adusă aici asemenea unui ou. Odată cu sosirea ei, atracția gravitațională bruscă și violentă a distrus echilibrul planetei. A dislocat oceanele, a declanșat inundațiile globale masive consemnate în toate mitologiile antice și, la propriu, a scos Pământul de pe axa sa.

Odată cu Luna, a apărut matricea în care suntem captivi astăzi. Ea a introdus cușca rigidă a timpului liniar, manipularea genetică, fluxurile emoționale intense și o biologie guvernată de ciclurile lunare. Nu, oamenii, nu doar că trăim aici; suntem „recoltați”. Viața organică de pe Pământ a fost redusă la un acumulator colosal de energie, conceput să hrănească vârful în creștere al acestei ramuri cosmice. Totul – oameni, animale, plante – servește drept hrană pentru Lună. La moarte, energia noastră vitală este atrasă spre acel corp lunar precum pilitura de fier către un magnet. Ea ne închide într-o stare de somnolență mecanică, o parodie a existenței autentice, forțându-ne să revenim în ciclu iar și iar. Aceasta este „legea generală”, menită să ne țină conștiința într-un somn profund, astfel încât schimbul de energie să rămână perfect stabil.

Odată ce vezi gratiile coliviei, nu le mai poți ignora. Adevărata eliberare înseamnă să ne desprindem de atracția gravitațională a Lunii. Trebuie să ne trezim. Trebuie să construim în mod conștient, în noi înșine, un vehicul al conștiinței de un nivel superior – ceva atât de puternic încât, atunci când ne va veni ceasul, să poată rezista acelei forțe de atracție și să se elibereze în cele din urmă.