Monumentul Yonaguni – o structură gigantică aflată sub mare, care i-a uimit pe experţi. Sunt resturile civilizaţiei lemuriene?


În anul 1987, un scafandru japonez a găsit ceva neobişnuit sub apa mării din Insula Yonaguni. El căuta noi locuri de scufundat pentru clienţii-turişti, când s-a împiedicat de o formațiune de rocă subacvatică uluitoare. Era o gigantică față de stâncă tăiată într-o serie de terase geometrice imense, cu suprafețe largi, planuri orizontale și stâlpi verticali de piatră. A primit numele de „Monumentul Yonaguni”, iar arheologii spun că acesta ar fi putut fi un fel de tribună, pentru ca „zeii” să vizioneze spectacole titanice sub apă. Dar, e posibil ca acest monument să se fi aflat pe uscat în vremuri demult apuse, dar apoi a fost scufundat în mare.

Cea mai proeminentă parte a Monumentului Yonaguni este o placă uriașă de piatră care are aproape 170 de metri lungime, 45 de metri lățime și 30 de metri înălțime. Distanța de la suprafața apei până la vârful monumentului este de aproximativ 5 metri.

Ceea ce-i fac pe unii cercetători să creadă că monumentul este mai mult decât o simplă bucată de rocă uriașă sub apă este varietatea de detalii care pare că indică o prezenţă umană. De exemplu, prezenţa a ceea ce par a fi doi stâlpi, o coloană de piatră, un perete care are 10 de metri lățime, un drum și chiar o platformă în formă de stea.

La scurt timp după descoperirea din 1987, 3 ani mai târziu, în 1990, un grup de oameni de știință de la Universitatea Ryukyus a făcut o expediție pentru a vizita Monumentul Yonaguni. Un profesor pe nume Masaaki Kimura se număra printre ei. Seismolog marin, el a fost fascinat de civilizațiile antice pierdute, inclusiv Lemuria (sau Mu), un pământ legendar despre care se spune că s-ar fi scufundat în Oceanul Pacific cu mult timp în urmă.

Kimura a vizitat Monumentul Yonaguni în mod repetat și l-a studiat minuțios până a ajuns la concluzia că a fost în întregime făcut de oameni. El a estimat că monumentul avea în jur de 2.000 de ani și nu ar fi fost sub apă în momentul construcției. Cu toate acestea, argilita din care este realizată monumentul este considerată a avea peste 20 de milioane de ani vechime.

Profesorul japonez a crezut că întreaga structură ar putea fi o dovadă a continentului pierdut din Oceanul Pacific, putând reprezenta rămășițele ţinutului Yamatai.

În ciuda popularității sale în continuă creștere și a misterului care îl înconjoară, Monumentul Yonaguni nu a fost niciodată recunoscut de guvernul japonez ca un important obiect istoric. Mai sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina care sunt adevăratele sale origini.