Peter Stubbe a fost un fermier bogat care a trăit în Bedburg, Germania, în secolul al XVI-lea. Averea și poziția sa i-au permis să aibă o influență foarte mare în oraș și să câștige încrederea concetățenilor săi.
Dar, în Bedburg pe la sfârşitul anilor 1580 au avut loc mai multe asasinate de oameni și de animale. Cei mai mulţi au crezut că era vorba de lupi flămânzi, dar, până la urmă s-a descoperit crudul adevăr: „lupul” ucigaș era, de fapt, Stubbe.
Acesta a fost arestat şi, în timp ce era torturat, Stubbe a susținut că avea o centură magică pe care diavolul i-o dăduse, ceea ce i-ar fi permis lui Stubbe să se transforme într-un lup. Deși nu era vreun vârcolac, iar „centura lui magică” nu a fost niciodată descoperită, Stubbe se deghiza ca un lup, purtând o mantie de blană de lup, atunci când își vâna victimele.
S-a dovedit că Stubbe a ucis 16 persoane, dintre care 13 copii. În final, marele criminal a fost condamnat la moarte, pe 31 octombrie 1589, pentru omorurile sale groaznice, prin decapitare. Au fost arse pe rug şi amanta şi fiica sa, pentru că s-a presupus că ele au asistat la crimele sale.