Pentru cei mai mulţi dintre noi, Frankenstein, monstrul numit astfel după profesorul genial, dar diabolic, ce i-a dat viaţă, este doar rodul creativităţii bogate a soţiei poetului englez Shelley, Mary Shelley, care a scris ceea ce va fi, peste decenii, considerat „primul roman de science-fiction”. Aflaţi însă că talentată scriitoare, şi nu numai ea, nu datorează numai imaginaţiei descrierea acestui personaj fabulos. Pentru că, după cum ne asigură cercetătorul italian Paolo Mazzarello, într-un articol publicat în revista „Nature”, profesorul „trăsnit” care l-a creat, cu ajutorul electricităţii, pe monstruosul Frankenstein, a existat în realitate!
El se numea Lazzaro Spallanzani, era preot catolic – şi încă unul foarte apreciat – şi a trăit la sfârşitul secolului 18. „În mod cert, Spallanzani a fost modelul scriitorului romantic german Ernst Hoffman, pentru povestirea lui Der Sandmann, în care era vorba despre un savant ce-şi construieşte o frumoasă femeie robot, care, în cele din urmă, îl va aduce în pragul nebuniei! De altfel, Hoffman, şi nu Mary Shelley, a fost primul care a scris despre readucerea la viaţa a unor fiinţe decedate, prin procedee ştiinţifice”, precizează Mazzarello.
După cum relevă cercetătorul italian, Spallanzani – care devine, în povestirea lui Hoffman „Spalanzani”, nume diferind cu o singură literă! – era în acelaşi timp şi profesor de istorie naturală la Universitatea din Padova şi membru al prestigioasei „Societăţi Regale de Ştiinţă”, din Marea Britanie, fiind recunoscut pentru preocupările lui ciudate, nu puţini fiind aceia care-l acuzau de… magie neagră! El făcea experienţe pe şoareci, şerpi, vietăţi microscopice, notându-şi sârguincios observaţiile într-un jurnal, care, din păcate, nu a mai ajuns până la noi.
Se pare însă că el a reuşit readucerea la viaţa a unor organisme primitive deshidratate, resuscitarea producându-se cu ajutorul electricităţii! Spallanzani a fost primul care a observat ca şobolanii orbiţi încă erau capabili să meargă fără greş fie la vizuină, fie să se descurce, într-un labirint, cu aceeaşi abilitate ca atunci când vedeau, fapt ce l-a condus la ideea că aceştia au un al „şaselea simţ”, de orientare, inexistent la om.
De asemenea, preotul italian a remarcat primul că mâncarea este digerata cu ajutorul acidului sulfuric, existent în sucul gastric şi a pus în evidenţă existenta celulelor albe din sânge. Preocupările sale, care, pe de-o parte îl incitau, pe de alta îi dădeau un sentiment de vinovăţie. El îi scria de pildă lui Voltaire, întrebându-l ce crede că s-ar întâmpla cu sufletele animalelor, atunci când ele sunt moarte, iar el le aduce la viaţă?!
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, Frankenstein, monstrul numit astfel după profesorul genial, dar diabolic, ce i-a dat viaţă, este doar rodul creativităţii bogate a soţiei poetului englez Shelley, Mary Shelley, care a scris ceea ce va fi, peste decenii, considerat „primul roman de science-fiction”. Aflaţi însă că talentată scriitoare, şi nu numai ea, nu datorează numai imaginaţiei descrierea acestui personaj fabulos. Pentru că, după cum ne asigură cercetătorul italian Paolo Mazzarello, într-un articol publicat în revista „Nature”, profesorul „trăsnit” care l-a creat, cu ajutorul electricităţii, pe monstruosul Frankenstein, a existat în realitate!
