În 2008, aşa-zisul „socru” al prinţesei Diana se plângea că aceasta a suferit 20 de ani din cauza „familiei Dracula” (familia regală britanică). Să elucidăm nişte mistere din această afirmaţie…

Ştirea e din 2008, de pe reuters.com, dar o prezint pentru că doresc să lămuresc câteva lucruri. Dar, mai întâi iată ştirea: Proprietarul de magazine de lux Mohamed al-Fayed a declarat că moartea Prințesei Diana și a fiului său Dodi, …

Cititi mai multe

Avertisment al specialiştilor militari: „Odată pusă la punct, tehnologia microcipului poate controla orice specie vie de pe planetă – oamenii vor deveni o armată de zombi”

În 1995 (deci, acum 25 de ani!), Pat Cooper, reporter la Defense News, a scris un articol intitulat „Laboratorul de cercetări al Marinei Militare poate să interconecteze celulele encefalice cu microcipuri”. Cooper l-a citat pe Lawrence Korb, un fost înalt …

Cititi mai multe

Monstrul Frankenstein ar fi existat în realitate

Pentru cei mai mulţi dintre noi, Frankenstein, monstrul numit astfel după profesorul genial, dar diabolic, ce i-a dat viaţă, este doar rodul creativităţii bogate a soţiei poetului englez Shelley, Mary Shelley, care a scris ceea ce va fi, peste decenii, …

Cititi mai multe