Frankenstein: experimentele reale macabre care au inspirat celebrul roman SF

Pe 17 ianuarie 1803, un tânăr pe nume George Forster a fost spânzurat pentru crimă la închisoarea Newgate din Londra. După execuţia sa, așa cum s-a mai întâmplat de multe ori, corpul său a fost purtat ceremonios prin tot orașul, pentru a ajunge la Colegiul Regal de Chirurgie, unde urma să fie disecat public. Ceea ce s-a întâmplat acolo, de fapt, a fost mai șocant decât o simplă disecție: Forster urma să fie electrificat.

Experimentele urmau să fie efectuate de filozoful natural italian Giovanni Aldini, nepotul lui Luigi Galvani, care a descoperit “electricitatea animalelor” în 1780. Având trupul mort al lui Forster, Aldini și asistenții lui au început să experimenteze. Ziarul “Times” a raportat: “La prima aplicare a procesului pe față, falca criminalului decedat a început să se mişte, mușchii feţei s-au contorsionat îngrozitor, iar un ochi s-a deschis. Apoi, mâna dreaptă s-a ridicat, iar picioarele și coapsele s-au pus în mișcare”. Pentru spectatori, totul părea ca şi cum criminalul mort revenea la viaţă.

În momentul în care Aldini experimenta pe Forster ideea că există o relație între electricitate și procesele vieții, acest concept avea cel puţin un secol vechime. Isaac Newton a speculat pe această temă la începutul anilor 1700. În 1730, astronomul englez Stephen Gray a demonstrat principiul conductivității electrice. În Franța, în 1746, Jean Antoine Nollet a reuşit să facă o companie de 180 de gardieni regali să sară simultan, atunci când electricitatea dintr-un borcan Leyden (un dispozitiv de stocare electrică) a trecut prin corpurile lor.

Ideea că electricitatea reprezintă într-adevăr esenţa vieții și că ar putea fi folosită pentru a readuce la viaţă pe cei morți era una familiară în cercurile pe care le frecventa tânăra scriitoare Mary Wollstonecraft Shelley, autoarea lui “Frankenstein”. Percy Bysshe Shelley, care va deveni soțul lui Mary Wollstonecraft în 1816, a fost şi el fascinat de legătura dintre electricitate şi viaţă.

Când “Frankenstein” a fost publicat în 1818, cititorii acestui roman vor fi familiarizați cu ideea că viața ar putea fi creată sau restaurată cu electricitate. La doar câteva luni după apariția cărții, chimistul scoțian Andrew Ure și-a desfășurat propriile experimente electrice pe corpul lui Matthew Clydesdale, care fusese executat pentru crimă. Când mortul a fost electrizat, Ure a scris: “fiecare mușchi de fața lui, simultan, exprima furie, groază, disperare, suferință și zâmbet”.

“Frankenstein” s-ar putea să pară o simplă fantezie pentru ochii moderni, dar pentru autorul și cititorii lor, de acum 2 secole, nu era nimic fantastic. Așa cum toată lumea știe acum despre inteligența artificială, cititorii lui Shelley știau despre posibilitățile electricităţii. Și așa cum inteligența artificială oferă acum o serie de răspunsuri și argumente, la fel o făcea atunci și perspectiva vieții electrice din romanul lui Shelley.


 

 

Articole inrudite


 
loading...