În 2008, aşa-zisul „socru” al prinţesei Diana se plângea că aceasta a suferit 20 de ani din cauza „familiei Dracula” (familia regală britanică). Să elucidăm nişte mistere din această afirmaţie…


Ştirea e din 2008, de pe reuters.com, dar o prezint pentru că doresc să lămuresc câteva lucruri. Dar, mai întâi iată ştirea:

Proprietarul de magazine de lux Mohamed al-Fayed a declarat că moartea Prințesei Diana și a fiului său Dodi, într-un accident de mașină din 1997 la Paris, a fost o crimă și a acuzat familia regală că voia să „scape” de Diana. Într-o apariție emoționantă la ancheta asupra morții lor, al-Fayed l-a acuzat pe Prințul Philip că este „rasist”. „Vrei să-i știi numele original – se termină cu Frankenstein”, a spus al-Fayed tribunalului. El a spus că Diana „a suferit timp de 20 de ani din cauza acestei familii Dracula”.

Bun, vreau să comentez ultima afirmaţie, conform căreia familia regală britanică ar fi o „familie Dracula”. Dacă miliardarul egiptean se referea la personajul „Dracula” din romanul fantezist al lui Bram Stoker, adică „o familie de vampiri”, atunci nu am nimic de comentat. Dar, dacă făcea aluzie la faptul că fmilia regală britanică se trage din Vlad Ţepeş, cunoscut în Occident ca şi „Dracula” (în mod eronat), trebuie făcute următoarele precizări:

1) Precum deja se ştie, este o idee total falsă că Vlad Ţepeş ar avea de-a face vreodată cu vampirismul;
2) Marea confuzie a plecat de la faptul că numele „Dracula” îşi are originea în „numele de familie” adoptat de tatăl lui Vlad Ţepeş, Vlad Dracul, membru al Ordinului Dragonilor (înfiinţat în 1387 de Sf.Împărat Roman şi soţia sa, Barbara Cilli, cu scopul de a apăra interesele catolicismului şi a lupta împotriva turcilor).
3) În familia regală britanică, inclusiv în regele Charles, se găseşte sânge românesc al unor mari domnitori (ca Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Mircea cel Bătrân etc.), însă niciunul din membri nu are „sângele direct al lui Vlad Ţepeş”, şi asta pentru că filiaţia curge prin domnitorul Vlad Călugărul, fratele lui Vlad Dracul, deci unchiul lui Vlad Ţepeş. Vedeţi mai multe în acest articol lămuritor: EXCLUSIV! Noul rege britanic, Charles III, se trage din Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul, precum şi din alţi mari domnitori români!