Misteriosul cod biblic: are Biblia vreun cod ascuns?


codul biblicOamenilor le place să caute tipare – un delfin într-un nor, faţa lui Isus într-un cartof, şi chiar o faţă umană pe suprafaţa lui Marte. În best-seller-ul său din 1997, The Bible Code (Codul biblic), Michael Drosnin a afirmat că oricine îşi poate citi viitorul în Biblie, aplicând un cod matematic simplu. Biblia la care s-a referit el cuprindea câteva dintre cărţile Bibliei evreieşti, cum ar fi Geneza, Exodul, Leviticul, Numerele, Isaiah şi Deuteronomul. Codul era uimitor de simplu. Începând cu orice literă din Geneză, trebuie sărite (de exemplu) trei litere, scrisă a patra literă, sărite alte trei litere, scrisă a opta literă şi aşa mai departe. (Matematicienii numesc acest cod un „cod cu sărituri”.) Procedeul trebuie continuat până când încep să apară cuvinte recognoscibile. Dacă cele trei litere sărite nu conduc la aflarea unor cuvinte reale, puteţi încerca şi cu patru, cinci sau oricâte litere doriţi.

Drosnin a aplicat acest procedeu sărind diverse grupuri de litere în Tora. El pretinde că a găsit profeţii ale asasinării preşedintelui John Kennedy, a lui Robert Kennedy şi a primului ministru israelit Yitzhak Rabin, precum şi profeţii despre atentatul cu bombă din Oklahoma, despre Hitler şi despre majoritatea evenimentelor semnificative din secolul XX. Atenţie, pentru a obţine numele RABIN, a fost nevoit să sară 4771 de litere dintr-odată.

Drosnin nu a fost primul care a investigat acest fenomen. Povestea „codului biblic” datează din vremea Cabalei – un misticism evreiesc esoteric din secolul al XII-lea. În 1994, Eliyahu Rips (un matematician israelit) a declarat în ziarul Statistical Science faptul că, folosind acest cod pe sărite, în Geneză se pot găsi foarte multe cuvinte recognoscibile. În 1995, Grant Jeffrey şi Yacov Rambsel au scris The Signature of God, în care au aplicat un cod pe sărite de 20 de litere la cartea lui Isaia şi au găsit fraza „Yeshua (Isus) este numele meu”.

Cum poate un cod atât de simplu să facă previziuni atât de precise? În primul rând, acest cod are o rată foarte mare de reuşită în „prezicerea” evenimentelor după ce acestea au avut loc şi pot fi deja găsite în cărţile de istorie. În 1997, Drosnin a prezis că lumea se va sfârşi în 2000 d.Hr. – sau poate în 2006, sau poate mai târziu de 2006, sau poate niciodată. El a acoperit orice posibilă variantă cu această predicţie generoasă, garantând că se va dovedi până la urmă că avea dreptate. Cu toate acestea, una dintre multele sale „predicţii” s-a adeverit – asasinarea lui Yitzhak Rabin.

În al doilea rând, limba idiş nu transcrie, de obicei, vocalele scurte, astfel încât cititorul este cel care trebuie să le adauge. Numele evreieşti pot fi scrise în foarte multe feluri, ceea ce măreşte şansele de succes ale procedeului.
În al treilea rând, codul funcţionează pe orice carte – nu numai Tora. Profesorul Brendan McKay, matematician de la Australian National University, a tratat acest subiect în lucrarea The Bible Code: Fact or Fraud (Codul biblic: adevăr sau înşelătorie). McKay a afirmat că tehnicile lui Drosnin sunt atât de largi încât ar fi putut găsi orice „mesaj profetic”, în orice carte. Drosnin a răspuns, într-un interviu din Newsweek: „Atunci când criticii mei vor găsi un mesaj despre asasinarea unui prim-ministru în Moby Dick, atunci îi voi crede”. Astfel, McKay a aplicat codul textului din Moby Dick. A găsit multe asasinate celebre în acest roman, inclusiv pe cea a prim-ministrului Yitzhak Rabin, precum şi pe cele ale lui John Kennedy, Martin Luther Jr. King şi Trotsky.

Atunci când McKay a aplicat codul pe sărite pe textul romanului Război şi Pace al lui Tolstoi, a găsit 59 de cuvinte legate de sărbătoarea evreiască Hanukkah. Iar dr. Rips, a cărui lucrare din 1994 l-a inspirat pe Drosnin să scrie Bible Code spunea: „Nu sprijin activitatea domnului Drosnin în legătură cu codurile, nici concluziile pe care dânsul le trage”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO