Pentru cei ateişti, iată un fragment din opera lui Newton, unul dintre cei mai mari fizicieni ai tuturor timpurilor, precum şi un matematician genial. Un adevărat om de ştiinţă, dar care era şi foarte religios.
Iată cum îşi imagina Newton Fiinţa Supremă, adică pe Dumnezeu: „Acest sistem foarte elegant al Soarelui, planetelor şi cometelor nu a putut să se nască decât în mintea şi purtarea unei fiinţe inteligente şi puternice. Şi dacă stelele fixe sunt construite de o minte asemănătoare, vor fi supuse stăpânului Unuia: îndeosebi fiindcă lumina stelelor fixe este de aceeaşi natură cu lumina Soarelui şi toate sistemele îşi trimit lumină reciproc. Şi ca nu cumva sistemele stelelor fixe să cadă din cauza greutăţii lor unele în altele, el le-a aşezat la o distanţă imensă unele de altele”.
După Newton, Dumnezeu este impersonal şi insesizabil ca eterul: „Domnul Suprem este o fiinţă eternă, infinită, absolut perfectă… Durează totdeauna şi e de faţă pretutindeni şi există totdeauna şi peste tot locul, constituie durata şi spaţiul… Desigur, Creatorul şi Domnul tuturor lucrurilor nu va fi niciodată nicăieri şi, fiind cu totul lipsit de orice corp şi orice figură trupească, nu poate fi văzut, nici auzit, nici atins şi nici nu trebuie să-l adorăm sub nicio formă trupească. Avem idei despre atribuţiile sale, dar nu cunoaştem deloc care e substanţa unui lucru oarecare”.
După ce reflectaţi la cele spuse de Newton, concluziile le trageţi singuri…
