Încă o dată Occidentul a fost depăşit de Orient: matematica modernă a lui Newton şi Leibniz, copiată din India


indianSocietatea occidentală tinde să-şi aroge mai toate descoperirile moderne ale ştiinţei, dar sunt unele lucruri care au fost descoperite prima oară de şcolile de ştiinţe din Orientul Mijlociu şi Îndepărtat. Este vorba de o şcoală din India de sud-vest (Şcoala Kerala) mai puţin cunoscută şi care a pus bazele matematicii moderne, cu trei secole înaintea lui Newton ce a fost creditat cu descoperirea „seriilor infinite”.

Bazele matematicii moderne au fost puse în jurul anilor 1350 de către Şcoala Kerala, ele fiind atribuite greşite lui Newton şi Leibniz. Aceasta descoperire a fost realizată de către o echipă de cercetători de la Universităţile din Manchester şi Extere, care a demonstrat totodată că această şcoală a calculat corect numărul pi până la 17 zecimale.

Se pare că indienii au pasat cunoştinţele lor misionarilor iezuiţi care au venit tocmai în India prin secolul al XV-lea. Astfel, Newton ar fi putut lua cunoştinţele matematice de la ei.

„Începuturile matematicii moderne sunt percepute ca fiind o împlinire europeană, dar descoperirile din India medievală din secolele 14-16 au fost ignorate sau uitate. Totuşi, meritele lui Newton, în special cele privind algoritmii de calcul, rămân neatinse” a declarat Dr. George Gherghevese, de la Universitatea din Manchester.

Aşadar, poate ar fi timpul ca Occidentul să-şi plece capul în faţa societăţii orientale…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.