De decade întregi, astronomii cunoşteau faptul că galaxia noastră, Calea Lactee se află într-un proces de coliziune cu galaxia spiralată Andromeda. Ce n-a fost cunoscut până acum este soarta Soarelui şi a sistemului nostru solar după această ciocnire. Calcule efectuate de astronomii T.J. Cox şi Avi Loeb de la Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică arată faptul că Soarele şi planetele sale vor fi exilate către marginile noii galaxii care va lua naştere. Mai mult, coliziunea propriu-zisă va avea loc în timpul perioadei de viaţă a Soarelui, înainte ca el să se transforme într-o stea pitică.
„Ai putea spune că atunci noi am fi trimişi în retragere la ţară”, a spus Cox. „Acum noi locuim în apropierea periferiei Căii Lactee, dar după ce coliziunea cosmică va avea loc, vom fi trimişi mult mai departe”.
Simulările pe calculator ale celor doi specialişti arată că marile schimbări se vor petrece în 2 miliarde de ani, atunci când galaxiile Calea Lactee şi Andromeda vor avea primul contact. Cele două galaxii se vor încolăci una în jurul celeilalte de câteva ori, iar stelele lor se vor amesteca datorită forţelor gravitaţionale dintre ele. Peste 5 miliarde de ani, cele 2 mari galaxii, Calea Lactee şi Andromeda, se vor uni complet pentru a forma o galaxie singulară, având forma unei mingi de fotbal. Sistemul nostru solar se va afla la o distanţă de 100.000 de ani-lumină faţă de centrul galaxiei, o distanţă de 4 ori mai mare decât actuala distanţă, de 25.000 de ani-lumină.
Un pământean care ar trăi peste 5 miliarde de ani va avea noaptea o vedere diferită a cerului faţă de cea de astăzi. Astfel, el ar observa pe cer o „cocoaşă” uriaşă de miliarde de stele. Să vedem cine va mai apuca zilele acelea…