Nemesis sau Steaua Morţii, companionul Soarelui care ne va aduce sfârşitul

„Problema cu majoritatea oamenilor nu este ignoranţa lor, ci faptul că ştiu prea multe lucruri”, acesta reprezintă citatul favorit a lui Richard Muller. Dar cine este acest Muller? Un fizician de la Universitatea California din Berkeley, ce a dezvăluit lumii o idee genială. E vorba de Nemesis, sau Steaua Morţii, adică existenţa unui stele-companion a Soarelui, stea responsabilă de ciclurile regulate de distrugere de care a avut parte Pământul în toată istoria sa. E o teorie care are mulţi oponenţi, dar, ca orice teorie, nu are moarte. Muller spunea odată într-un interviu telefonic: „Daţi-mi un milion de dolari şi vă voi găsi Steaua Morţii”. Cuvinte curajoase pentru o teorie care, dacă ar fi demonstrată, ar zgudui din temelii tot ce ştim despre sistemul nostru solar.

Naşterea lui Nemesis

Ideea lui Muller privind Nemesis a apărut în 1983. La vremea aceea, Luis Alvarez, profesor emerit de fizică la Universitatea California din Berkeley, şi fiul său, Walter, tocmai lansaseră teoria că un impact distrugător a Pământului cu un corp ceresc a stat la originea dispariţiei dinozaurilor (în zilele noastre, această teorie este pe larg acceptată de oamenii de ştiinţă).

Tot în aceeaşi perioadă, alţi doi cercetători au sugerat o altă idee controversată, şi anume că distrugerile în masă de pe Terra au loc la intervale regulate (la fiecare 26 de milioane de ani). Având aceste două teorii în faţă, Muller a încercat să explice această periodicitate prin existenţa unei stele-companion a Soarelui ce ar provoca aceste distrugeri. El a elaborat noua teorie, cu ajutorul a încă doi colegi specialişti, Piet Hut de la Universitatea din Berkeley şi Marc Davis de la Univdersitatea din Princeton.

Muller a dat acestei posibile stele-companion numele de Nemesis, care în mitologia greacă era zeul răzbunării, sugerând faptul că această stea aduce moarte şi distrugere pe Pământ. Rezultatele muncii lui Muller şi a colegilor săi s-a concretizat într-un articol publicat în revista „Nature” în 1984, precum şi o carte despre steaua Nemesis.

Cum ar arăta Nemesis?

Nemesis, aşa cum o vede Muller, este o stea roşie pitică, ce ar fi vizibilă prin intermediul binoclului sau a unui telescop mic, dacă am şti la care din cele 3.000 de stele să ne uităm. Acestea sunt stelele care au fost catalogate, dar distanţele sunt necunoscute. Oricare din cele 3.000 de stele ar putea fi Nemesis sau Steaua Morţii.

Stelele roşii pitice sunt stele obişnuite în galaxie. Ele sunt mici şi relativ reci, precum şi mai puţin luminoase decât Soarele nostru. Stelele companioane sunt, la fel, foarte obişnuite în Universul nostru, mai mult din jumătate din stele făcând parte dintr-un sistem binar. Stelele binare au un „dans gravitaţional” în jurul unui punct comun din spaţiu. Cea mai mică dintre cele două stele are o orbită mai mare, pe când cea mai mare din ele este mai aproape de centrul „dansului gravitaţional”. Se aseamănă foarte mult ca doi copii aşezaţi pe un topogan; pentru ca topoganul să meargă, cel mai greu dintre copii trebuie să fie aşezat cât mai aproape de centrul aparatului.

Nemesis ar stârni o furtună de comete înspre Pământ

Muller a determinat că orbita lui Nemesis variază între 1 şi 3 ani lumină distanţă faţă de Soare. Atunci când se apropie cel mai mult de Soare, Nemesis ar trece prin Norul lui Oort (o centură ce înconjoară sistemul nostru solar, în spatele orbitei lui Neptun, la aproape 1 an lumină distanţă, şi care conţine aşa-zise „comete primitive”). În timpul trecerii sale prin norul lui Oort, gravitatea lui Nemesis ar stârni o furtună de comete ce se găsesc aici, de 4,5 miliarde de ani, de când s-a format sistemul nostru solar. Dislocate din norul lui Oort, milioane sau miliarde de comete ar pătrunde în interiorul sistemului nostru solar, atrase de gravitaţia Soarelui, şi astfel, aceste comete ar atinge şi Pământul, provocându-i mari distrugeri. Aceasta e povestea lui Nemesis.

Orbita lui Nemesis pare incredibilă

Mulţi cercetători au respins însă această teorie, întrucât o asemenea orbită a lui Nemesis n-ar fi posibilă. Muller admite că orbita lui Nemesis e una neobişnuită, pentru că n-a fost găsită nicio stea până acum care să aibă o distanţă atât de mare faţă de companionul ei. Şi asta face ca ideea să pară una SF. Însă, modelele dezvoltate pe calculator de către Muller şi colegii săi arată faptul că o asemenea orbită poate apărea de la un anumit punct în dezvoltarea majorităţii sistemelor binare. Muller crede că datorită acestui scepticism, o cercetare a teoriei Nemesis nu s-a aflat în atenţia autorităţilor, întrucât s-a pornit de la ideea că „Steaua Morţii” n-ar exista de fapt.

Punerea la îndoială a periodicităţii

Între timp, alţi oameni de ştiinţă pun la îndoială însăşi teoria distrugerilor ciclice. Au apărut mai multe teorii care au cuprins această ciclicitate în intervale cuprinse între 26 şi 35 de milioane de ani. Andrew Glikson de la Universitatea Naţională din Australia spune că încercarea de a găsi lucruri care s-au întâmplat cu atât de mult timp în urmă nu-i atât de uşor. De exemplu, rocile care vin din spaţiu şi care cad pe suprafaţa Terrei, lasă puţine urme întrucât Pământul e alcătuit din 2/3 apă. Totodată, crusta Pământului se schimbă tot timpul, iar dovezile au fost fie îngropate, fie distruse.

În schimb, pentru David Raup, paleontolog la Universitatea din Chicago, ciclicitatea distrugerilor la fiecare 26 de milioane de ani reprezintă un fapt, în urma studierii a unor fosile marine vechi de 250 de milioane de ani. Dar, paleontologul admite că comunitatea ştiinţifică este mai degrabă sceptică cu privire la aceste cercetări.

Alte explicaţii pentru explicarea ciclicităţii distrugerilor: planul galactic, planeta X şi găurile negre

Au existat şi alte idei în a încerca explicarea acestor ciclicităţi. Cea mai acceptată idee ar fi aceea că sistemul solar, întrucât se învârte în jurul centrului galaxiei Căii Lactee, se mişcă în sus şi în jos prin planul galaxiei. Acest plan este plin de gaz şi praf, din care nu s-au format niciodată stele, dar care au o anumită gravitaţie ce ar putea disloca comete din Norul lui Oort. Totuşi, există dubii cu privire la masa ce se află în planul galactic, şi dacă aceste mişcări ale sistemului solar coincid cu ciclul de 26 de milioane de ani.

Mai există şi ipoteza existenţei unei planete mari dincolo de Pluto, aşa numita planetă X, care ar fi formată din gaz şi care ar fi de 5 ori mai mare decât Pământul. Alţii au mai adus în discuţi posibilitatea existenţei unei găuri negre, dar aceste ultime două ipoteze au puţini adepţi.

Dovezile lui Nemesis se află pe Lună?

Luna ar fi absolut ideală pentru găsirea dovezilor privind periodicitatea distrugerilor. În timp ce crusta Pământului s-a modificat sau distrus de-a lungul timpului, suprafaţa Lunii a rămas relativ statică, şi astfel dovezile ar putea fi găsite foarte uşor. Geologii au găsit faptul că acum 400-600 milioane de ani, Luna a suferit un bombordament violent; de aici se poate deduce că şi Pământul a fost la fel de bombardat. Studiul a constat în analiza a 155 de particule microscopice care au fost aduse de sonda Apollo 14 de pe Lună. Totuşi, cercetarea nu a relevat vreo dovadă a existenţei vreunei periodicităţi de 26 de milioane de ani. Muller e însă optimist şi crede că n-au existat destule date pentru a trage o concluzie.

Indiferent dacă va găsi sau nu vreo dovadă a lui Nemesis pe Lună, Muller anunţă că nu se va opri aici. El este un om plin de încredere, dar şi un om de ştiinţă conservator care se ghidează după principiul „dovada nu există până când nu este dovedită”.

„Sunt un om realist”, spune Muller. „S-ar putea să mă şi înşel”. Şi recunoaşte că, dacă Steaua Morţii nu va fi găsită, întreaga idee ar deveni un adevărat Nemesis pentru cei care au gândit măreţ la ea.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.