Una dintre cele mai strălucitoare stele se stinge


betelgeuseBetelgeuse, steaua uriaşă din constelaţia Orion, una dintre cele mai strălucitoare stele de pe cer, a pierdut 15% din intensitatea luminoasă în ultimii 15 ani, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, prezentat la conferinţa Societăţii Americane de Astronomie, în California.

„E uimitor să observi această schimbare”, a declarat astrofizicianul Charles Townes, profesor onorific la Universitatea California din Berkeley, laureat al premiului Nobel pentru fizică, în 1964, pentru inventarea laserului. Reputatul astronom american a declarat că va continua să moni­torizeze această stea, pentru a vedea dacă aceasta va continua să se micşoreze sau va reveni la mărimea ei iniţială.

„În ciuda tuturor cunoştinţelor pe care le avem despre galaxii şi despre universul îndepărtat, încă mai avem multe de învăţat despre stele, inclusiv despre tot ce se întâmplă când aceşti giganţi roşii (ca Betelgeuse) ajung la sfârşitul ciclului lor de existenţa”, a declarat profesorul Townes. Astrofizicianul a observat un punct strălucitor pe suprafaţa stelei Betelgeuse în ultimii ani, dar steaua pare să aibă în continuare o simetrie sferică perfectă.

Betelgeuse este prima stea a cărei mărime a fost măsurată de oamenii de ştiinţă şi rămâne una dintre puţinele stele care apar mai degrabă ca un disc şi nu ca un punct luminos, în fotografiile făcute de telescopul Hubble. În 2008, cercetătorii au efectuat noi măsurători şi au aflat că distanţa dintre Betelgeuse şi Terra este cuprinsă între 430 – 640 de ani lumină, iar diametrul stelei este de 822,78 milioane de kilometri. Un an-lumină cores­pun­de unei distanţe de 9461 miliarde de kilometri.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock