Familiile de bogaţi bancheri florentini, „născătoare“ de Papi şi de regi, Medici au dominat şi au condus Florenţa între secolele XV şi XVIII – cu unele intermitenţe. Moştenitoarea simţului politic ascuţit al stămoşilor, Caterina a văzut lumina zilei la 13 aprilie 1519, la Florenţa. Fiică a lui Lorenzo de Medici al II-lea şi a Medeleinei de la Tour d’Auvergne, rămâne orfană de mamă de la prima întîlnire cu viaţa. Este crescută de unchiul ei, Papa Clement al VII-lea. Strănepoata lui Lorenzo Magnificul învaţă de timpuriu să măsoare riscurile puterii. Este reţinută ostatică la Florenţa, între anii 1527 şi 1530, de către locuitorii revoltaţi împotriva familiei sale.
Faţă osoasă şi ochi bulbucaţi
La vârsta de numai 14 ani, este logodită cu cel de-al doilea fiu al regelui Francisc I, Henric, duce de Orléans, din raţiuni politice. Caterina soseşte în Franţa în anul 1533. Fizicul său – ochii bulbucaţi, faţa osoasă, alura de femeie uscată – nu-l încântă deloc pe viitorul său soţ. Dar este plină de vitalitate, dezinvoltă, extrem de cultă şi lipsită de scrupule, calităţi ce până la urmă îl farmecă. Impresionează pe toată lumea prin talentul său de a călări. Totuşi, duce o existenţă ştearsă la curte.
Confidenta amantei soţului ei
Regele Henric al II-lea se afişează cu aleasa inimii, Diana de Poitiers. Cu toate că, în anul 1547, Caterina este încoronată la Saint-Denis, rolul de suverană îl joacă această femeie de 39 de ani, de un şarm irezistibil. Cu atât mai mult cu cât, timp de zece ani, regina rămâne sterilă. „Supravieţuieşte“ la curte printr-o disimulare florentină: devine prietena, chiar confidenta, favoritei. La rândul ei, Diana îl determină pe Henric să-şi achite datoriile conjugale. Şi miracolul se produce: Caterina de Medici aduce pe lume zece copii, în 12 ani, între anii 1544 şi 1556, şi capătă mai multă putere. De-acum, Henric al II-lea îi încredinţează regenţa regatului de câte ori pleacă la război.
Caterina conduce de facto Franţa timp de aproape 30 de ani
La 29 iunie 1559, regele Henri al II-lea este rănit mortal într-un turnir. Caterina preia conducerea efectivă a regatului. Mereu în doliu, timp de 30 de ani, reuşeşte să păstreze frâiele puterii pe parcursul domniilor a trei dintre fiii săi. De altfel, aceşti nevolnici nu sunt în măsură să administreze un regat. Tuberculos, Francisc al II-lea moare la vârsta de 16 ani. În timpul scurtei sale domnii, Florentina îşi face ucenicia de conducătoare. Urmează Carol al IX-lea, care este încă un copil când urcă pe tron. Caterina subtilizează regenţa de la Antoine de Bourbon. Pentru a păstra prestigiul monarhiei, instituie un exigent „înţeles“ al statului. Diana de Poitiers este obligată să părăsească imediat Curtea. Dar nu este persecutată peste măsură.
Caterina are sarcini mai urgente de îndeplinit. Proliferarea protestantismului ameninţă regatul cu secesiunea. Pentru a stăpâni situaţia, nu are decât atuuri mediocre. Unul dintre acestea este „toleranţa“. Se foloseşte, în acest sens, de câteva fete frumoase, care alcătuiesc faimosul „escadron zburător“. Primul vizat este cancelarul calvinist Michel de l’Hospital. După ce ajung la un acord, Caterina convoacă Conciliul de la Poissy, în anul 1561 (septembrie-octombrie), reuniune a teologilor catolici şi protestanţi, care încearcă să apropie cele două teze. Apoi, printr-un edict – în ianuarie 1562 –, tot în spiritul reconcilierii între adversarii religioşi, acordă discipolilor lui Calvin libertatea de a-şi practica cultul în afara oraşelor. Iritaţi, catolicii – conduşi de clanul Guise – declanşează „războaiele Religiei“, după masacrul protestanţilor de la Wassy (1562). Aceste războaie, ce coincid cu slăbirea puterii regale, opun clanuri mobiliare – Guise, catolici, împotriva lui Condé şi Burbon – şi alţi fanatici religioşi. La început, Caterina şi fiii săi încearcă să nu treacă de nicio parte. Pentru a-şi asigura loialitatea populaţiei, regenta porneşte într-o lungă călătorie prin ţară: doi ani şi jumătate de „turneu de prestigiu”. În această perioadă dă întreaga măsură a geniului său politic. Recuperează Le Havre şi reglementează problema Calais.
Se dovedeşte o protectoare a artelor. Pune la cale căsătoria fiicei sale, libertina Marguerite de Valois – bine cunoscută sub numele de Regina Margot – cu un principe protestant, Henric de Navarre, viitorul Henric al IV-lea, într-o nouă încercare de reconciliere religioasă. Caterina suportă cu greu, şi ca politician, şi ca mamă, veleităţile de independenţă ale lui Carol al IX-lea şi antrenarea sa pe o pantă periculoasă de către amiralul Coligny – noul şef al protestanţilor după moartea lui Condé.
La 23 august 1572, înconjurată de consilieri francezi şi italieni. Populaţia pariziană profită de situaţie şi, la 23-24 august, în noaptea Sfântului Bartolomeu, sunt masacraţi protestanţii – hughenoţii – din Paris şi din provincie. Se declanşează un nou război religios (între anii 1572 şi 1573). Începând din anul 1574, după moartea lui Carol al IX-lea, „Regina neagră“ acţionează numai din culise, în contul altui fiu, Henric al III-lea. Aproape septuagenară, bolnavă şi izolată, controlează din ce în ce mai puţin acţiunile noului suveran. Moare, după o scurtă boală, pe data de 5 ianuarie 1589, la Blois – potrivit altor surse, la Chenonceaux –, înainte ca regele Henric al III-lea să fie asasinat de către Jaques Clément.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Cine e Caterina de Medici?
La 29 iunie 1559, regele Henri al II-lea este rănit mortal într-un turnir. Caterina preia conducerea efectivă a regatului. Mereu în doliu, timp de 30 de ani, reuşeşte să păstreze frâiele puterii pe parcursul domniilor a trei dintre fiii săi. De altfel, aceşti nevolnici nu sunt în măsură să administreze un regat. Tuberculos, Francisc al II-lea moare la vârsta de 16 ani. În timpul scurtei sale domnii, Florentina îşi face ucenicia de conducătoare. Urmează Carol al IX-lea, care este încă un copil când urcă pe tron. Caterina subtilizează regenţa de la Antoine de Bourbon. Pentru a păstra prestigiul monarhiei, instituie un exigent „înţeles“ al statului. Diana de Poitiers este obligată să părăsească imediat Curtea. Dar nu este persecutată peste măsură.
