Ragnarok – „sfârşitul lumii” în mitologia nordică – începe cu o perioadă de trei ierni succesive, fără vară. Cercetătorii din Danemarca au făcut o descoperire epocală cu privire la acest lucru
Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
„Sfârşitul lumii” în mitologiile nordice este prezentat destul de bizar. Una dintre cele mai interesante povestiri din mitologia nordică este legenda lui Ragnarok, sfârşitul timpului. „Ragna” înseamnă zei sau forţe conducătoare, iar „rok” are sensul de origine, cauză, relaţie, soartă şi final. Aşadar, înseamnă în acelaşi timp şi început şi sfârşit. Se potriveşte cu credinţele nordice precum că sfârşitul lumii este începutul unei noi lumi: nu există moarte fără renaştere.
Cel mai interesant lucru e faptul că înainte de a avea loc Ragnarok, va exista o perioadă denumită Fimbulvetr. Iată cum este descris acest Fimbulvetr: „Fimbulvetr este o perioadă de trei ierni succesive ce va veni din toate direcţiile, fără să mai existe vară. În timpul acestei perioade, vor exista nenumărate războaie, iar fraţii îşi vor ucide proprii fraţi”. Însă, unii cercetători s-au întrebat dacă Fimbulwinter ar fi putut avea un echivalent în lumea reală. Şi s-au gândit la anul 536 d.Hr., considerat a fi „cel mai rău an din istoria omenirii”. De ce? Întrucât unul sau posibil mai mulți vulcani au erupt în emisfera nordică, acest eveniment declanșând o „iarnă vulcanică” de un deceniu, care a acoperit globul într-un strat de cenușă și gaze sulfuroase care au blocat Soarele. Devastarea a afectat viețile oamenilor din întreaga lume: a nins în China vara, iar temperatura medie în Europa a scăzut cu 2,5°C. Peste Atlantic, Peru a fost martor la secete, în timp ce ciuma bubonică a ajuns în Egipt în anul 541.
Potrivit noilor cercetări, această „iarnă vulcanică” ar putea fi de fapt interpretată ca un semn al sfârșitului timpurilor și ar putea sta la baza legendei lui Fimbulwinter. Morten Fischer Mortensen, cercetător senior la Muzeul Național al Danemarcei, crede că acest cel mai mare dezastru climatic din istoria umanității a afectat Danemarca, în mod catastrofal. După examinarea inelelor anuale a peste 100 de bucăți de stejar din secolul al VI-lea, s-a indicat o creștere mică sau deloc în această perioadă, în special în timpul verilor dintre anii 539 și 541. Când copacii nu puteau crește, nici pe câmp nu era nimic care să crească. Într-o societate în care toată lumea trăiește din agricultură, acest lucru are consecințe dezastruoase.
Interesant, dovezile arheologice susțin și ideea că aceasta a fost o perioadă grea în Danemarca, deoarece mai multe comori mari de aur – coarne de aur, tezaurul Vindelev și tezaurul Broholm – apar în această perioadă. Interpretarea este aceea că totul de valoare fusese deja sacrificat zeilor în speranța că se va întoarce Soarele. În același timp, analiza culturilor din anii următori sugerează că supraviețuitorii iernilor aspre au fost nevoiți să-și diversifice opțiunile pentru a obține o mai mare securitate alimentară. De exemplu, cultivarea secarei a devenit din ce în ce mai comună în secolele următoare, deoarece secara necesită mai puţin soare decât alte cereale.
Desigur, aceasta nu este o dovadă definitivă că mitologia Fimbulwinter s-a bazat pe aceste evenimente, dar coincidența este cu siguranță convingătoare. Asemenea mituri pot constitui imaginație, dar pot conține și urme de adevăr dintr-un trecut îndepărtat.
