Negruzzi a minţit în “Sobieski şi românii”…moldovenii au cedat uşor Cetatea Neamţului

  •  
  •  
  •  
  •  

cetatea neamtuluiCetatea Neamţului a fost ridicată în timpul domniei lui Petru I Muşat (1375-1391), dar atestată documentar în 1395. Iniţial, aceasta era formată dintr-un fort central care închidea o incintă cu turnuri în cele patru colţuri. Perioada ei de glorie, avea să fie însă în timpul lui Ştefan cel Mare. Ochiul său de strateg, a văzut imediat importanţa excepţională pe care o avea în apărare. Ca urmare, porunceşte ca zidurile să fie supraînălţate, patru noi bastioane ale curţii exterioare să fie ridicate, iar accesul în cetate să se facă pe un nou pod în formă de arc sprijinit pe 11 piloni de piatră. A fost inspirat! Cetatea n-a cedat nici în faţa lui Mahomed al II-lea.

Părea totuşi să intre în uitare, când în 1691, la porţile ei, apăru o armată poloneză condusă de celebrul Jan Sobieski.
Nu există şcolar care să nu fi citit povestirea istorică a lui Negruzzi „Sobieski şi românii”. Pe scurt, 19 plăieşi au rezistat în 1691, timp de 5 zile, unei armate poloneze conduse chiar de regele Ian Sobieski. Alecsandri va aborda şi el acest episod în piesa „Cetatea Neamţului sau Sobieski şi plăeşii români”.

Ce sursă de inspiraţie au folosit cei doi scriitori? Şi unul, şi celălalt au folosit relatările lui Dimitrie Cantemir din „Istoria Imperiului Otoman” şi „Viaţa lui Constantin Cantemir”. Mai mult, reputaţii istorici le vor folosi în lucrările lor. Să fie puse sub semnul îndoielii cele scrise de Dimitrie Cantemir? Asediul Cetăţii Neamţului a fost descris de Cantemir la mai bine de un sfert de veac. Fireşte, el nu a fost martor ocular, aflând de la oamenii curţii tatălui său de atacul regelui polon la Cetatea Neamţului. Când a scris acestea, el se afla în Rusia şi nimeni nu l-a contrazis.

Şi totuşi, un document de mare valoare infirmă cele scrise de Dimitrie Cantemir. Este jurnalul expediţiei lui Sobieski, scris de Cazimir Sarneki, nobil lituanian, ce s-a aflat zi de zi în preajma regelui. Fin observator, fără exagerări, el descrie şi atacul asupra Cetăţii Neamţului. „Cetatea era de o tărie deosebit de mare”, „o operă străveche pe un munte înalt, stâncos, într-un pătrat deasupra pârâului Neamţ”, scria el. „Există numai un singur acces în cetate… poarta mare a cetăţii construită din piatră; a fost un pod pe ea pe stâlpi mari de piatră”.

Moldovenii s-au omorât singuri cu o grenadă!

Şi iată ce s-a întâmplat!

Atacată cu „tunuri mici, căci cele mari n-au putut să le aducă atât de repede prin munţi”, pe „la jumătatea după-amiezii (14 oct. 1691) o grenadă de-a lor a căzut în cetate, a smuls mâna lui bulucbaşa (locotenent), şi-a ucis câţiva oameni; îndată s-au predat şi au dat drumul la ai noştri la cetăţuia (de lemn) şi la portiţa cetăţii, au lăsat să intre din afară garda noastră pentru a hotăra măria sa, regele, la a căror discreţie s-au predat. Au ucis câţiva oameni dintre ai noştri cu archebuzele cu cârlig şi cu puştile lor de mână, ienicereşti”. S-au predat „şase căpitani comandanţi sau bulucbaşi, unul dintre ei frumos, cu barbă, un număr de 12 archebuze cu cârlig şi 90 de puşti ienicereşti de mână”. Cazimir Sarnecki adăugă că „dacă s-ar fi apărat pe viaţă şi pe moarte, ar fi putut… rezista”.

„Vinovat” de acesta poveste este chiar Dimitrie Cantemir. De ce-a făcut-o? Probabil, pentru a-l ironiza, pe regele polon Sobieski, care venise sub pretextul eliberării Moldovei de sub turci, dar care în realitate voia ţara pentru Polonia. Uneori istoria se scrie şi aşa…


  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu