Misteriosul tunel de sub Cetatea Neamţ: unde duce el?

Cetatea Neamț este o cetate medievală din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț (în nord-estul României). Ea se află localizată pe stânca Timuș de pe Culmea Pleșului, la o altitudine de 480 metri. De aici, străjuia valea Moldovei și a Siretului, ca și drumul care trecea peste munte în Transilvania. Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru al II-lea, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviță.

Cetatea Neamț a reprezentat un avanpost fortificat important pentru apărarea graniței de vest a Moldovei și a trecătorilor Carpaților Orientali în fața politicii de continuă expansiune teritorială spre est a Regatului Ungar. Ea era una din cele mai bine întărite cetăți de care a dispus statul medieval moldovenesc și avea un rol important în sistemul general de apărare a țării.

Ca orice fortificaţie medievală, Cetatea Neamţ avea locuri tainice, de care puţini oameni ştiau în timpul cât ea a fost funcţională. Aşa se pare că a fost presupusa ieşire secretă din încăperea de pe latura vestică, de lângă turnul S-V, unde o porţiune de zid era gol la mijloc şi pe unde se putea realiza, la nevoie, legătura cu exteriorul. Alexandru Vlahuţă oferă o informaţie interesantă în „România pitorească”, legată de o subterană a acestei cetăţi: „Trufaşa clădire-şi rânduia-ncăperile în patru aripi mari, lăsând între ele o curte, în mijlocul curţii, o bisericuţă, din altarul căreia pornea pe sub pământ tainiţa scăpării, o hrubă boltită, ce răspundea departe, afară din cetate”.

Legendele vorbesc că în fântâna cetăţii, la o adâncime de circa 10 metri, s-ar afla gura unui tunel, prin care se făcea legătura cu exteriorul cetăţii. Iată ce putem citi în Kirileanu – „Faptele şi vitejiile lui Ştefan cel Mare şi Sfânt” – (Bucureşti, 1943, pg. 144-146): „Şi-n mijlocul ogrăzii din cetate, era o fântână, adâncă tare… te coborai cu găleata până la jumătate, şi de-acolo puteai intra într-o hrubă, care răspundea în fântână şi prin hruba aceea mergeai, mergeai şi ieşeai la capătul muntelui, de cealaltă parte, în pădure, spre Oglinzi…după cum se ştie c-au fost de la Cetate şi până-n Târgu-Neamţ”.

În însemnările lui Nicolae Creţulescu, păstrate în manuscris la Biblioteca Academiei Române, găsim menţionată această subterană: „În centrul curţii se află o fântână, iar prin râpă era o comunicaţie secretă în caz de alarmă. Gura hrubei era închis în formă de melc printre stâncile râpei, greu de descoperit. Hruba duce la fântână pe sub pământ, pe sub poarta a doua până la zidul râpei de nord, iar de aici, spre munte”.