Lacul Dracului, lacul „fără fund” din judeţul Caraş Severin! Legenda spune că aici s-ar fi aruncat dracul în apă…


Undeva în Cheile Nerei (judeţul Caraş Severin), în Munţii Locvei, se află situat un lac misterios, cel mai mare lac carstic din România: Lacul Dracului. Lacul se întinde pe o suprafață de aproximativ 700 mp; diametrul lacului este de 20 de metri, în timp ce adâncimea maximă variază între 9 și 12 metri. Se pare că acest lac s-a format prin prăbuşirea unei peşteri.

Bineînţeles că acest lac are în spate o legendă: numele lacului se trage de la un rămăşag dintre drac şi un căprar, pariu pe care dracul l-a pierdut şi de ciudă s-a aruncat în apa care l-a înghiţit. Pastorului aflat cu turma pe malul lacului îi se arată dracul ţâşnit dintr-o gaură. Dracul l-a pus să-i frigă peştele pe care-l ţinea în mână, fără să se inconvoaie în foc. Pastorul a tăiat capul unei capre şi i-a cerut dracului în schimb să i-l frigă, în aşa fel încât capul să nu rânjească în foc. Pastorul a trecut peştele pe lungime într-o ţeapă şi aşa a reuşit să-l frigă fără să-l inconvoaie, în schimb, oricât s-a chinuit dracul cu capul de capră, carnea strânsă de la căldura focului dezvelea dinţii, aşa că n-a reuşit să-i şteargă rânjetul, pierzând pariul.

Se spune că lacul ar fi fără fund, datorită tunelelor subterane, şi că cine îndrăzneşte să se scalde în apele lui, nu va mai reveni niciodată la suprafaţă.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.