Povestire bizară publicată într-o revistă: un român ar fi ajuns într-o lume locuită din interiorul pământului, din ocna de sare de la Slănic Prahova. Acolo ar fi întâlnit fiinţe asemănătoare oamenilor, dar şi un soare mic şi roşu…


Imagine: generata de Google Gemini

În revista care explorează fenomenele ozenistice şi paranormale – „Nexus” – a apărut în anii ’90 un articol care vorbeşte despre un eveniment care a avut loc în anii ’80 în Slănic Prahova, un binecunoscut orăşel din judeţul Prahova, care este celebru pentru ocna sa de sare. Se spune că, în vremuri imemoriale, acest spațiu a fost locuit de o populație bizară, ai cărei membri se ocupau cu alchimia și care ar fi locuit aici atrași de capacitățile paranormale ale acestui centru energetic extrem de puternic.

Articolul din revistă susţine că în anii ’80, cercetătorul Scipio Dumitrașcu și Hermes Mihalcea, expert în fenomene paranormale, explorau salina de la Slănic Prahova. Dintr-o dată, Scipio Dumitrașcu a simțit că îi fuge roca de sub picioare și a căzut printr-o crăpătură din podeaua peșterii. Hermes Mihalcea, care a fost martor la ceea ce s-a întâmplat, a raportat incidentul și imediat în zonă a sosit o echipă condusă de specialiști ai serviciilor secrete. Scipio n-a fost găsit, dar a reapărut prin Bucureşti după câteva săptămâni.

Martorul a susţinut mai târziu că ar fi alunecat printr-o deschizătură și s-ar fi rostogolit într-o prăpastie, într-o beznă totală. Susţine că ar fi ajuns într-o lume din interiorul Pământului – cu o câmpie plină cu verdeață şi un soarele mic, roșu-arămiu. Făpturi asemănătoare cu oamenii l-au preluat și l-au dus într-o zonă unde erau munți. Apoi, s-a trezit la Bucureşti, fără să ştie cum a ajuns acolo.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.