Eta Carinae, steaua masivă ce s-ar putea transforma în hipernovă şi ar putea distruge viaţa pe Pământ chiar şi în anul 2012


Numele său este Eta Carinae. Este o stea, sau ca să fim oneşti, o stea dublă. Şi se pregăteşte să distrugă totul pe o rază de 50.000 de ani-lumină în jurul ei, deci inclusiv Pământul. Deşi puţini dintre voi aţi auzit de această stea, totuşi, trebuie să fiţi conştienţi de faptul că, dacă lucrurile merg rău, Eta Carinae ar putea constitui „bomba” ce ar duce la dispariţia umanităţii. Şi nu, nu este un scenariu hollywoodian, ci este un fapt foarte real. Încă o dată, vine sfârşitul lumii.

Deşi Eta Carinae e asemenea unui ucigaş gata să omoare, adevărul e că nu ştim exact când o va face. Ar putea fi oricând. Iar unii oameni de ştiinţă cred că ar putea fi vorba chiar de fatidicul an 2012.

Dar de unde provine pericolul lui Eta Carinae? Din faptul că e o stea extrem de instabilă. Atunci când ea va exploda, s-ar putea să se transforme nu în supernovă, ci în hipernovă. Ce este o hipernovă? E o explozie care se întâmplă stelelor hipergigante, care au o masă de 100 până la 300 mai mare decât cea a Soarelui. Atunci când aceste stele explodează, ele eliberează o energie incredibilă, ca şi cum ar exploda 100 de supernove simultan. Lumina hipernovei ucigaşe ar fi atât de intensă, încât lumina ei ar fi vizibilă, peste milioane de ani, şi în alte galaxii ale Universului. De fapt, lumina hipernovei ar putea eclipsa lumina altor stele din galaxia noastră.

Atunci când ar deveni hipernovă, Eta Carinae va elibera un „mănunchi” de raze gamma ucigătoare, care, dacă ar atinge planeta noastră, ele ar fi echivalentul a unei explozii nucleare de o kilotonă pe fiecare kilometru pătrat. Ar rezulta astfel circa 200 de milioane de kilotone de explozii nucleare. Absolut totul ar fi devastat pe Pământ şi nimeni şi nimic nu ar mai putea supravieţui. Precum se ştie, exploziile de rază gamma sunt cele mai puternice explozii cunoscute din întreg Universul, fiind capabile de a elibera atât de multă energie, cât ar face-o Soarele noastre în 10 miliarde de ani de existenţă, în doar 1 minut.

O hipernovă creează o zonă mortală de 50.000 de ani-lumină în jurul ei. Din păcate, Pământul se află la doar 7.500 de ani-lumină faţă de această stea.

Oamenii de ştiinţă cred că asemenea explozii au fost cauza a nenumărate extincţii de masă în trecutul Pământului. De exemplu, o echipă condusă de astrofizicianul Brian Thomas de la Universitatea Washburn crede că o asemenea hipernovă ar fi provocat extincţia de masă de pe Terra de acum 440 de milioane de ani. Mulţi cercetători cred că, odată la 100 de milioane de ani, razele gamma ucigătoare sunt responsabile pentru dispariţia speciilor de pe Pământ.

În momentul de faţă, Eta Carinae eliberează de 5 milioane de ori mai multă energie decât Soarele nostru. Eta Carinae a trecut în ultimele sute de ani prin diverse faze de luminozitate: dacă prin anii 1840 era cea de a doua stea strălucitoare de pe bolta cerească (după Sirius), după aceea a urmat o perioadă în care steaua a devenit invizibilă ochiului uman. Aceasta înseamnă că steaua trece prin diverse etape intermediare de explozii, înainte de explozia finală, prin care se va transforma într-o hipernovă.

Dave Pooley, de la Universitatea California din Berkeley, spune că dacă Eta Carinae ar exploda, ar fi atât de strălucitoare, încât am putea-o observa chiar şi în timpul zilei, iar noaptea am putea chiar citi o carte la lumina ei. Asta, bineînţeles, dacă încă vom fi vii.

Mario Livio, de la Institutul de Ştiinţe privind Telescopul Spaţial din Baltimore, Maryland (SUA), a avertizat că Eta Carinae ar putea fi văzută explozând oricând. Şi Stefan Immler, om de ştiinţă NASA de la Centrul de Zbor Spaţial Goddard, crede că Eta Carinae ar putea exploda în următorii ani. Aceasta ar însemna că Pământul ar mai avea 7.500 de ani la dispoziţie pentru a se pregăti? Ei bine, nu chiar aşa. Unii fizicieni de la Agenţia Spaţială Europeană chiar au sugerat faptul că e chiar posibil faptul ca Eta Carinae să fi ajuns deja hipernovă cu mii de ani în urmă şi, astfel, razele mortale să ajungă pe Pământ oricând…Poate chiar în 2012…

P.S. Eta Carinae are un concurent serios la producerea sfârşitului lumii: e vorba de steaua T-Pyxidis care s-ar putea transforma şi ea în supernovă şi aduce apocalipsa pe Pământ (https://www.lovendal.ro/wp52/t-pyxidis-supernova-care-va-aduce-sfarsitul-lumii/). Oricum, despre Eta Carinae nu e prima oară când vorbim pe acest site (https://www.lovendal.ro/wp52/eta-carina-un-astru-cu-adevarat-nebun/).

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock