Universul holografic: este toată lumea noastră doar o iluzie?

9.206 vizualizari

Universul holografic1Acest articol foarte excitant oferă un suport teoretic ştiinţific pentru multe experienţe şi puncte de vedere spirituale. Totul a început în anul 1982, atunci când la Universitatea din Paris, o echipă de cercetători, condusă de fizicianul Alain Aspect, a realizat ceea ce s-ar putea numi unul dintre cele mai importante experimente ale secolului trecut. Fizicianul francez şi echipa sa au descoperit că, sub anumite aspecte, particulele subatomice, ca de exemplu electronii, sunt capabile să comunice instantaneu unele cu celelaltele, indiferent de distanţa care le separă, fie că e vorba de 3 metri sau de 3 miliarde de kilometri. De asemenea, într-un fel, fiecare particulă pare să cunoască ceea ce face cealaltă. Toată problema acestei descoperiri o constituie faptul că ea violează teoria lui Einstein, care spune clar că nicio comunicare nu poate depăşi viteza luminii. Din moment ce călătoria cu o viteză super-luminică semnifică spargerea barierei timpului, această perspectivă i-a făcut pe mulţi fizicieni să încerce să găsească explicaţii pentru acest fenomen.

O nouă teorie a apărut: Universul e o hologramă

Unii fizicieni, ca de exemplu David Bohm, de la Universitatea din Londra, a introdus termenul de „univers holografic”, întrucât el crede că descoperirile lui Alain Aspect demonstrează faptul că realitatea obiectivă nu există, în ciuda aparentei sale solidităţi. Bohm mai crede că Universul este centrul unei fantasme, a unei holograme gigantice şi create remarcabil, până la cele mai mici detalii.

Ce este o hologramă?

Dar înainte de a trece mai departe la teorie, să vedem mai întâi ce este o hologramă. O hologramă este o fotografie tridimensională realizată cu ajutorul unui laser. Pentru a realiza o hologramă, obiectul care urmează să fie fotografiat, este mai întâi „învăluit” într-o rază de laser. Apoi, o a doua rază laser este îndreptată spre lumina reflectată a primei raze, iar modelul de interferenţă rezultat (zona în care cele două raze laser se amestecă) este înregistrat pe un film. Atunci când filmul este developat, se vor vedea doar turbulenţe de linii luminoase şi întunecate fără sens; dar dacă acest film este iluminat de o a treia rază laser, o imagine tridimensională a obiectului iniţial va apare.

Tridimensionalitatea unor asemenea imagini nu este doar singura caracteristică remarcabilă a hologramelor. Dacă holograma unui trandafir este tăiată în jumătate şi apoi iluminată de o rază laser, fiecare jumătate va conţine imaginea întreagă a trandafirului. Şi chiar dacă şi cele două jumătăţi sunt din nou divizate, fiecare bucată de film va conţine o mai mică, dar intactă versiune a imaginii originale. Spre deosebire de fotografiile normale, fiecare parte a unei holograme conţine toate informaţiile posedate de întreg.

univers holografic4Caracteristica hologramei „totul e conţinut în fiecare parte” ne oferă o cu totul altă viziune. În toată istoria sa, ştiinţa occidentală a lucrat cu prejudecata că pentru a înţelege fiecare fenomen fizic, fie că este vorba de o broască sau de un atom, acel fenomen trebuie să fie divizat şi studiat pe părţile sale componente. O hologramă ne învaţă faptul că anumite lucruri din Univers nu pot fi abordate astfel. Dacă vom încerca să divizăm un anumit lucru construit holografic, nu vom obţine piesele din care el este făcut, ci doar „întreguri” mai mici.

Pornind de la acest lucru, Bohm sugerează faptul că motivul pentru care particulele subatomice rămân în contact unele cu celelaltele, indiferent de distanţa la care s-ar afla, nu s-ar datora unor proprietăţi misterioase ale acestora, ci pentru faptul că separarea lor e doar o iluzie. El argumentează faptul că, la un anumit nivel profund al realităţii, asemenea particule nu sunt entităţi individuale, ci „extensii”, imagini holografice ale unui singur lucru fundamental.

Modelul acvariu al hologramei

Pentru ca oamenii să înţeleagă mai bine ceea ce a dorit să arate, Bohm oferă următoarea ilustraţie. Să ne imaginăm un acvariu care conţine o broască ţestoasă. Imaginile din acvariu nu pot fi văzute direct, cu ochii liberi, aşa că au fost instalate două camere video care oferă imagini din acvariu: o cameră video aflată în faţa acvariului, iar cealaltă aflată în partea opusă. Fiecare camera video are două monitoare, pe care puteţi să vedeţi broasca ţestoasă. Pentru că vă uitaţi la două monitoare, uneori veţi avea impresia că broasca ţestoasă e diferită, că în acvariu se află două broaşte ţestoase, şi asta pentru că acele camere video sunt situate în unghiuri diferite.

Dar atunci când vă uitaţi cu atenţie la cele două broaşte ţestoase din monitoare, veţi deveni conştienţi că există o legătură între ele. Când o broască se întoarce, cealalta pare că face şi ea o întoarcere, puţin diferită (datorită unghiului camerei), dar echivalentă. Dacă n-aţi şti despre ce e vorba, aţi putea trage concluzia că o broască comunică instantaneu cu cealalta, dar nu asta e realitatea.

Iluzia separării particulelor subatomice

Astfel stau lucrurile între particulele subatomice în experimentul lui Alain Aspect. Conform lui Bohm, aparenta conexiune cu viteza mai mare a luminii a particulelor subatomice, ne spune faptul că există un nivel mai profund de realitate de care noi nu suntem conştienţi, o dimensiune mult mai complexă decât a noastră, analoagă cu acvariul de mai sus. Noi percepem aceste particule ca fiind separate una de cealaltă, întrucât nu percepem decât o porţiune din realitatea lor; aceste particule nu constituie de fapt „părţi” a unei realităţi profunde, holografice şi indivizibile. Şi, din moment ce întreg Universul e alcătuit din aceste „umbre”, atunci întreg Universul nu este decât o proiecţie, o hologramă.

Cosmosul, o super-hologramă

În afara naturii sale fantomatice, un asemenea Univers iluzoriu ar avea şi caracteristici uimitoare. Dacă aparenta separare al particulelor subatomice este iluzorie, atunci, la un nivel mai profund al realităţii, toate lucrurile din Univers sunt interconectate în mod infinit. Electronii dintr-un atom de carbon din creierul uman sunt conectaţi de particulele subatomice deţinute de fiecare peşte care înoată, de fiecare inimă care bate, de fiecare stea care străluceşte pe cer. Totul se întrepătrunde cu totul, şi, deşi natura umană are tendinţa de a categorisi şi divide toate lucrurile din Univers, toate împărţile sunt inutile, pentru ca realitatea e una singură.

Într-un univers holografic, chiar şi timpul şi spaţiul nu mai pot fi percepute ca lucruri fundamentale. Un concept ca spaţiul nu mai are sens, întrucât, în realitate, nimic nu este despărţit; la fel şi timpul nu are nicio semnificaţie, căci totul se petrece simultan. La un nivel mai profund, realitatea este o super-hologramă, în care trecutul, prezentul şi viitorul există simultan. Acest fapt sugerează faptul că, dacă ar exista tehnologia necesară, într-o zi am putea plonja într-un nivel de realitate super-holografic, şi am putea vizualiza scene din trecutul îndepărtat.

Dacă admitem că super-holograma este matricea care a dat naştere întregului nostru Univers, în ea este conţinut fiecare particulă subatomică care a fost sau care va fi, fiecare configuraţie de materie şi energie posibilă, de la fulgi de zăpadă până la quasari, de la balene până la raze gamma. Totul trebuie văzut ca un fel de depozit cosmic al „totului care există”.

Deşi Bohm afirmă că nu există nicio posibilitate de a ne da seama ce se află ascuns în această super-hologramă, totuşi el se aventurează în a spune că nu există niciun motiv pentru care să nu presupunem că ar exista mai mult. Poate că nivelul super-holografic de realitate este doar o etapă, în spatele căruia se află un număr infinit de alte structuri super-holografice sau de altă natură.

Universul holografic2Creierul văzut ca o hologramă

Bohm nu este singurul cercetător care a găsit dovezi precum că Universul nostru ar fi o hologramă. Lucrând independent în domeniul cercetării neurologice, medicul neuropsihiatru, Karl Pribam, de la Universitatea Stanford (SUA) a ajuns şi el la concluzia precum că realitatea este de natură holografică.

În formularea modelului holografic, Pribram dorea să afle iniţial cum şi unde sunt memorate amintirile în creier. De-a lungul a numeroase decenii de cercetări, o serie de studii au arătat faptul că memoriile n-au o localizare specifică, fiind dispersate în tot creierul. Într-o serie de experimente realizate în anii ’20, omul de ştiinţă Karl Lashey a aflat că, indiferent ce porţiune de creier a unui şobolan era îndepărtată, memoria acestuia (privind îndeplinirea anumitor sarcini) rămânea intactă. Astfel, mecanismul memoriei părea unul de genul „totul în fiecare parte”.

În anii 1960, Pribram a dezvoltat conceptul holografic pentru a explica cum se realizează memorarea informaţiilor de către creier. El crede că amintirile nu se stochează pe neuroni sau în mici grupuri de neuroni, ci în modele de impulsuri nervoase care intersectează întreg creierul, la fel cum modele de lumini de laser intersectează întreaga zonă a unui film conţinând o imagine holografică. Cu alte cuvinte, Pribram crede că însuşi creierul este o hologramă.

Teoria lui Pribram poate explica cum de creierul uman poate reţine atât de multe amintiri într-un spaţiu atât de mic. A fost descoperit faptul că creierul uman are capacitatea de a memora 10 miliarde de biţi de informaţii pa parcursul unei vârste medii de viaţă de 75 de ani, ceea ce înseamnă informaţiile conţinute în 5 seturi de Enciclopedia Britannica. Similar, printre alte capacităţi, hologramele au o abilitate uimitoare pentru memorarea informaţiilor; prin simpla schimbare a unghiului prin care două lasere se izbesc de un film fotografic, este posibil să se înregistreze imagini diferite pe aceeaşi suprafaţă. S-a demonstrat că un centrimetru cub de film poate stoca până la 10 miliarde de biţi de informaţii.

Abilitatea noastră stranie de a regăsi rapid orice informaţii avem nevoie dintr-o cantitate uriaşă de memorii devine mai de înţeles dacă creierul ar funcţiona conform principiilor holografice. Dacă cineva te va întreba ce înţelegi prin cuvântul „zebră”, nu vei fi nevoit să stai şi să aştepţi sortarea alfabetică a informaţiei (până vei ajunge la „z”), ci pur şi simplu, vei răspunde aproape instantaneu „vărgat”, „arată ca un cal”, „un animal din Africa”.

Într-adevăr, unul dintre cele mai uimitoare lucruri despre procesul gândirii umane e faptul că fiecare informaţie pare instantaneu corelată cu altă informaţie – o altă caracteristică intrinsecă a hologramei. Datorită faptului că fiecare porţiune a hologramei este conectată infinit cu altă porţiune, acesta este exemplu care arată sistemul interconectat al hologramelor.

Universul holografic3Simţurile sunt convertite de creier tot cu ajutorul hologramei

Înmagazinarea memoriei nu este singurul aspect neuro-psihologic care a devenit mai uşor de explicat folosindu-se modelul holografic al creierului. Un alt aspect se referă la capacitatea creierului de a traduce avalanşa de frecvenţe primite cu ajutorul stimulilor (frecvenţe vizuale, auditive etc.) în lumea concretă a percepţiilor noastre. Codificarea şi decodarea frecvenţelor este realizată cel mai bine de către o hologramă. La fel cum funcţionează o hologramă, ca un fel de lentilă, un dispozitiv de tradus, capabil de a converti aperentul amestec de frecvenţe fără sens într-o imagine coerentă, la fel Pribram crede că creierul include o lentilă şi foloseşte principii holografice pentru a converti matematic frecvenţele pe care le primeşte de la simţuri în lumea noastră interioară a percepţiilor.

Holograma folosită şi în lumea fenomenelor acustice

Teoria lui Pribram a câştigat destui suporteri în rândul neuropsihiatrilor. Cercetătorul italian Hugo Zucarelli a extins recent modelul holografic şi în lumea fenomenelor acustice. Uimit de faptul că oamenii pot localiza sursa sunetelor fără a-şi mişca capul, Zucarelli a descoperit faptul că principiile holografice stau la baza acestei abilităţi. Zucarelli a dezvoltat de asemenea tehnologia sunetului holofonic, o tehnică de înregistrare capabilă să reproducă situaţiile acustice de un realism uimitor.

Sinteza teoriilor lui Bohm şi a lui Pribram

Dar ce se întâmplă dacă unim cele două teorii explicate mai sus? Precum am mai spus, conform teoriei lui Bohm această lume fizică este doar o hologramă; dacă şi creierul e şi el, la rândul său, doar o hologramă, căci selectează doar anumite frecvenţe şi le transformă matematic în percepţii senzoriale, atunci ce mai rămâne din realitatea obiectivă? Ea pur şi simplu încetează să mai existe!

Paradigma holografică

Aşa cum multe religii orientale arătau de mii de ani, lumea materială este o maya, o iluzie, şi, deşi noi credem că suntem fiinţe fizice care ne mişcăm într-o lume fizică, chiar şi acest lucru este tot o iluzie. Noi suntem doar nişte receptori care „plutim” într-un ocean uriaş de frecvenţe, şi ceea ce extragem din acest ocean şi-l metamorfozăm în lumea reală nu este altceva decât un canal extras din atâtea canale extrase al acestei super-holograme.

Această nouă înfăţişare a realităţii poartă numele de paradigma holografică, şi, deşi este privită de mulţi cercetători cu scepticism, totuşi există câţiva care cred că acesta este cel mai corect model de realitate la care ştiinţa a ajuns până acum. Mai mult decât atât, se crede că această paradigmă poate explica misterele care n-au putut fi înţelese cu ajutorul ştiinţei, şi care au fost catalogate ca fiind paranormale. Astfel, într-un univers în care creierele individuale sunt de fapt porţiuni indivizibile ale unei holograme mai mare, iar totul este conectat la infinit, atunci telepatia se poate explica foarte uşor, prin călătoria informaţiei de la mintea individuală A la mintea individuală B.

Conştiinţa creează realitatea

Paradigma holografică are implicaţii şi în biologie. Astfel, Keith Floyd, un psiholog de la Universitatea Virginia Intermont, a explicat faptul că, întrucât realitatea nu este decât o iluzie holografică, atunci nu mai poată fi adevărată afirmaţia conform căreia „creierul produce conştiinţa”. E de fapt invers: conştiinţa creează aparenţa creierului, a corpului fizic şi a tuturor lucrurilor care ne înconjoară, pe care noi le percepem a fi reale. Un astfel punct de vedere schimbă viziunea asupra medicinii, căci trupul fiind o proiecţie holografică a conştiinţei, fiecare dintre noi e mult mai responsabil pentru propria sănătate. Ceea ce unele cazuri din medicină au fost privite ca „vindecări miraculoase” s-ar putea explica prin schimbările avute în conştiinţă, ce au afectat astfel şi schimbările din holograma trupului.

Şi chiar dacă modelul holografic nu ar oferi explicaţia cea mai bună pentru comunicarea simultană între particulele subatomice, totuşi, aşa cum remarca Basil Hiley, fizician la Colegiul Birbeck din Londra, descoperirile lui Alain Aspect indică faptul că trebuie să ne pregătim pentru noi viziuni şi mai radicale asupra realităţii înconjurătoare.