Site de secrete, stiinta si metafizica

O ipoteză extraordinară: Pământul ar putea avea “două Luni” şi nu doar una! Chiar şi Jules Verne a vorbit despre ea: “E atât de mică şi are o viteză atât de mare, încât nu poate fi văzută”!

6 15

cele doua luniÎn 1846, Frederic Petit, director al Observatorului de Toulouse, a declarat şocant că un al doilea satelit al Pământului a fost descoperit, în afară de Lună. Acesta a fost văzut de doi observatori, Lebon și Dassier, la Toulouse și de un al treilea, Lariviere, la Artenac, în seara zilei de 21 martie 1846. Petit a constatat că orbita celui de-al doilea satelit era eliptică, având o perioadă de rotaţie de 2 ore, 44 minute, 59 secunde, un apogeu de 3.570 km şi un perigeu de la doar 11.4 km. Această a “doua Lună” ar fi fost responsabilă pentru unele particularităţi inexplicabile în mişcarea Lunii prinncipale.

Cea de-a două lună a fost dezvăluit şi de scriitorul Jules Verne

Ceilalţi astronomi au ignorat, în general, această “descoperire”, însă ideea a revenit în forţă odată cu publicarea de către Jules Verne a romanului său “De la Pământ la Lună”:

– “Este posibil ca Pământul să aibă două luni?” a exclamat Michel Ardan.

– “Da, prietene, are două luni, deși se consideră că are doar una. Dar această a doua lună este atât de mică, iar viteza sa este atât de mare, încât locuitorii de pe Pământ nu o pot vedea. A fost observată de un astronom francez, dl Petit, care a putut determina existența acestei a doua luni, calculându-i orbita. Potrivit domniei sale, o revoluție completă în jurul Pământului durează trei ore și douăzeci de minute”.

– “Nu toţi astronomii admit existența acestui satelit?” întrebă Nicholl.

– “Nu”, a răspuns Barbicane, “dar dacă l-ar întâlni, ca și noi, atunci nu s-ar mai putea îndoi. Dar acest satelit ne oferă o modalitate de determinare a poziției noastre în spațiu. Distanța este cunoscută, și, prin urmare, noi ne aflam la 7.480 km deasupra suprafeței globului unde ne-am întâlnit”.

Jules Verne a fost citit de milioane de oameni, dar până în 1942 nimeni nu a observat discrepanțele din textul lui Verne. Un satelit aflat la 7.480 de km deasupra suprafeței Pământului ar avea o perioadă de revoluţie de 4 ore şi 48 de minute, nu de 3 ore și 20 de minute. Dr. R.S. Richardson a încercat în 1952 să “potrivească” cifrele din romanul lui Jules Verne, presupunând o orbită excentrică a acestei luni: un perigeu de 5.010 de kilometri, un apogeu de 7.480 km și o excentricitate de 0.1784.

Jules Verne, un adevărat vizionar! Dacă a avut dreptate?

Dar totuşi, Jules Verne nu a fost un scriitor oarecare şi nu a fost doar un simplu vizionar. Am scris cel puţin două articole pe acest site în care am arătat cât de bine a intuit Jules Verne două evenimente din viitor. Astfel, într-o carte din 1863 (“Paris în secolul al XX-lea”, o altă carte vizionară a lui Jules Verne, în care acesta ghiceşte pur şi simplu ce se va întâmpla peste un secol în Paris!), Jules Verne anticipează atât de bine tabloul Parisului modern în aşa măsură că poate numai mici corecturi ar mai putea fi făcute. În Parisul anilor 1960 circulau metrouri silenţioase automatizate, automobile şi taximetre alimentate cu gaz, comunicarea datelor la distanţă se face prin telegrafia fotografică (Fax), străzile sunt luminate electric, există automate capabile să scrie prin impulsuri electronice, se compune muzică electronică, iar delincvenţii sunt executaţi pe scaunul electric. În romanul de care am adus aminte mai sus – “De la Pământ la Lună” – Jules Verne descrie cu date extrem de asemănătoare lansarea către Lună care a avut loc peste un secol în America. Astfel, scriitorul francez a ghicit locul de lansare (Florida), echipajul (3 oameni), greutatea rachetei (peste 5 tone), lungimea (3,65 de metri) şi viteza rachetei (40.000 de km/h); citiţi mai multe în cadrul acestui articol: Jules Vernes mai tare ca Nostradamus? Sau încă o dovadă că americanii n-au fost pe Lună?

Goana după a doua lună

Romanul lui Jules Verne a făcut cea de-a doua lună a lui Petit una cunoscută peste tot în lume. Astronomii amatori şi-au dat seama că cine descoperă şi dovezile concrete ale acestei a doua luni avea şansa ca numele său să fi fost înscris în analele științei. Aşa că a început goana după cel de-al doilea satelit al Pământului.

William Henry Pickering şi-a dedicat toată atenția sa asupra acestui subiect. Dacă cel de-al doilea satelit avea orbita situată la 320 de km deasupra suprafeței Pământului, iar diametrul său ar fi fost de doar 0,3 metri, cu puterea sa de reflexie, această lună ar trebui să fie vizibilă cu un telescop de 7,6 cm. Dacă satelitul ar fi avut 3 metri diametru, atunci el ar fi avut magnitudinea de 5, şi deci ar fi putut fi observat cu ochiul liber. Pickering a căutat un satelit al Lunii noastre, dar rezultatul a fost negativ. Concluzia sa: orice satelit al Lunii noastre ar trebui să fie mai mic de 3 metri diametru. Această concluzie a apărut în 1922 în revista “Astronomie populară”.

Ideea inițială cu privire la a doua lună a fost aceea că acest câmp gravitațional ar trebui să explice abaterile minore, inexplicabile, ale mișcării Lunii noastre. Asta ar însemna un obiect de cel puțin câţiva km lungime, dar, dacă a existat într-adevăr o astfel de lună secundară mare, ea ar fi trebuit să fi fost văzută de către babilonieni. Dar dacă acest al doilea satelit natural al Pământului există, unde s-ar afla el situat? Stă ascuns undeva, iar telescoapele şi sateliţii noştrii avansaţi n-au reuşit să-l descopere încă?

 

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie