Miliardarul şi filantropul româno-evreu Jacques Elias, care a lăsat toată averea Academiei Române, a avut o dorinţă ciudată înainte de înmormântare: ca inima să-i fie străpunsă de un stilet!


Jacques Elias a fost un miliardar şi filantrop român, de naţionalitate evreiască, născut şi mort la Bucureşti, care a fost extrem de bogat. El deţinea mii de hectare de moşii, fabrici de zahăr, o bancă, imobile în ţară şi în străinătate, hoteluri, fabrici şi milioane de acţiuni în străinătate (New York, Londra, Berlin etc.). A fost consilier al regelui Carol I, care l-a recompensat cu onoruri înalte pentru contribuția lui la dezvoltarea economiei românești;la moartea sa, în 1923, a lăsat întreaga avere Academiei Române. În 1938, în prezența unor oficialităţi şi personalităţi din țară și din străinătate, a fost pus în funcțiune Spitalul Elias, cel mai modern spital din Europa acelor vremuri, construit din banii lăsaţi de filantropul evreu.

Pe 13 mai 1923, Jacques Elias a murit în apartamentul său din strada Corăbiei nr. 2, Bucureşti. El i-a cedat, prin testament, apartamentul cu toată mobila, vechiului său slujbaş Fr. Staeger, care nu l-a părăsit niciodată. Staeger a fost obligat, prin testament, să nu schimbe mobila, care a rămas ca un fel de expoziţie.

Elias avea teamă să nu fie înmormântat de viu. Când a simţit că moare, a cerut ca trupul său neînsufleţit să fie păstrat 70 de ore, nu ca la evreii habotnici, care fac înmormântări pripite. Apoi, a cerut ca, înainte de a fi înhumat, inima să-i fie străpunsă de un stilet. Aşa s-a şi făcut!

Deşi a lăsat toată averea sa în România, mai precis Academiei Române, totuşi a cerut ca trupul său neînsufleţit să fie transportat la Viena şi înmormântat, după ritual mozaic, cu ceremonie foarte simplă, alături de fratele său Abraham şi cumnata sa Paulina, aflaţi în cimitirul israelit-spaniol din capitala Austriei.


Lasă un comentariu