Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Ţăranul Moş Ion Roată şi învăţăturile sale extraordinare – decât un bonjurist (progresist) c-o mână de învăţătură, mai bine un ţăran cu un car de minte!

1244

blankSatul Gura Văii, Comuna Câmpuri (judeţul Vrancea) se află situat între Mărăşti şi Soveja. Câţi ştiu că în acest sat se află mormântul lui Moş Ion Roată, ţăranul care pe vremuri, sub domnitorul Cuza-Vodă, a jucat un rol destul de însemnat, la laşi, în 1857, cu prilejul convocării Divanului Ad-hoc, unde se pusese în discuţie arzătoarea problemă a unirii?

Ion Creangă a vorbit cel mai mult despre Moş Ion Roată. Astfel, din scrierile lui Creangă aflăm că acest ţăran nu prea avea o bună părere despre boieri. Respectuos şi plin de cuviinţă, acest bătrânel nu se sfia totuşi să-şi spună opinia, aşa pe limba lui ţărănească, chiar cu riscul de a nu fi pe placul celor mai mari.

Bolovanul, Moş Ion Roată şi boierul

Chemat împreună cu alţi ţărani fruntaşi la laşi, spre a participa la discuţiile premergătoare măreţului act al Unirii, Moş Ion Roată s-ar fi arătat neîncrezător în cinstea pe care le-o făceau boierii de a-i consulta în privinţa celor ce se vor hotărî. După ce li se ţinuse acestor ţărani o călduroasă cuvântare, de către un conducător liberal anume însărcinat, Moş Ion Roată, spre deosebire de ceilalţi săteni, se încăpăţână să ceară precizări. Boierul văzând că nu poate ieşi uşor la capăt cu bătrânelul refractar recurse atunci la următorul experiment: îi duse pe ţărani într-o grădină şi acolo, indicând un pom lângă care se afla un bolovan mare, îi spuse lui Moş Ion Roată să-i aducă bolovanul… După cum era şi firesc, un singur om nu izbutea să urnească piatra din loc. Numai după ce mai mulţi ţărani puseră umărul, bolovanul putu fi adus lângă boier. Concluzia: “Unde-i unul, nu-i putere / La nevoi şi la durere / Unde-s mulţi puterea creşte / Şi duşmanul nu sporeşte”.

Boierul folosi acest exemplu, spre a spune ţăranilor că unirea românilor de pretutindeni ne va întări pe veci forţa noastră, căci numai prin unire se crează şi se poate menţine puterea. Convins că ţăranii se vor declara satisfăcuţi şi luminaţi, boierul îi întrebă dacă mai există vreo umbră de îndoială în mintea lor.

Dintre toţi, numai Moş Ion Roată continua să fie nedumerit… Atunci, boierul obosit de atâta pledoarie fără efect, ceru ţăranului să spună ce-l frământă. Iată care a fost celebrul răspuns al lui Moş Ion Roată:
“- Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare; dar de la vorbă şi până la faptă este mare deosebire… Dumneavoastră, ca fiecare boier, numai ne-aţi poruncit să aducem bolovanul, dar n-aţi pus umărul împreună cu noi la adus, cum ne spuneaţi adinioarea, că de-acuma toţi o să ia parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. Bine-ar fi, dac-ar fi aşa, cucoane; căci la război înapoi şi la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală… Iar de la bolovanul d-voastră… am înţeles aşa: că până acum, noi ţăranii am dus fiecare câte o piatră mai mare sau mai mică pe umeri; însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre… Să dea domnul, cucoane, să fie altfel, că mie unuia nu mi-a părea rău…”

Se pare că această zicere a lui Moş Ion Roată şi-a produs oarecum efectul, căci ceilalţi ţărani au fost puşi pe gânduri, iar boierul n-a mai spus nimic.

blankCum Moş Ion Roată îl pune la punct pe un boier “bonjurist”

După această întâmplare, ţăranii fruntaşi împreună cu Moş Ion Roată, se aflau ca invitaţi la istorica adunare a Divanului Ad-hoc. Ciocoi şi boieri de tot felul se luaseră la ceartă, întrecându-se în discuţii interminabile, pe chestii formale, deşi toată suflarea prezentă era pentru realizarea unirii.

La un moment dat, luase cuvântul un tânăr boieraş, proaspăt venit din străinătate, cu maniere noi şi forme oratorice importate. Cum acesta se rostea într-o limbă greu inteligibilă pentru ţărani, Moş Ion Roată căruia îi plăceau vorbele clare, spuse pe graiul strămoşesc, îndrăzni să-l întrerupă pe orator, rugându-l să se exprime mai pe moldoveneşte. Boierul s-a enervat şi a început să-l certe pe Moş Ion Roată astfel:
“- Dar ce nevoie mare este să înţelegi tu, mojicule! Tacă-ţi leoarba, dacă ai venit aici. Auzi, obrăznicie! Tu… cu 80.000 de mii de fălci de moşie, şi el, un ghiorlan, c-un petec de pământ, şi uite ce gură face alături cu mine!”

Această jignire avu darul să-l scoată din sărite pe bietul Moş Ion Roată, care spre surpriza tuturor celor de faţă, nu se sfii să replice:
“- Dar bine, cucoane, dacă nu v-a fost cu plăcere să pricepem şi noi câte ceva din cele ce spuneţi dumneavoastră, de ce ne-aţi mai adus aici, să vă bateţi joc de noi? Ei, cucoane, cucoane! Puternic eşti, megieş îmi eşti, ca răzeş ce sunt, ştiu bine că n-are să-mi fie bine, când m-oi întoarce acasă, unde mă aşteaptă nevoile.  Dar, să nu vă fie cu supărare, la palmele aceste ţărăneşti ale noastre, străpunse de pălămidă şi pline de bătături, cum le vedeţi, vă ţin pe dumneavoastră de atâta amar de vreme şi vă fac de huzuriţi de bine; şi mai mult decât atâta, orice venetic, în ţara asta, este oploşit de dumneavoastră, şi-l priviţi cu nepăsare cum ne suge sângele, şi tăceţi, şi-l îmbrăţişaţi! Numai noi, vite de muncă, vă suntem dragi ca sarea în ochi. Din mojici, din ghiorlani şi din dobitoci nu ne mai scoateţi! Dumnezeu să ne ierte şi să ne iertaţi şi dumneavoastră, cucoane, dar cu adevărat, aşa este: v-aţi deprins a lua focul totdeauna cu mâinile noastre cele mojiceşti… Şi tot noi suntem cei oropsiţi!”

Un boier mai înţelept, Alecu Forăscu, impresionai de admirabila atitudine bărbătească a Moşului Ion Roată, l-a felicitat atunci călduros spunând adunării: “Decât un bonjurist c-o mână de învăţătură, mai bine un ţăran cu un car de minte!“

Iar pentru a consfinţi dreapta chibzuinţă a curajosului sătean, însuşi colonelul Alexandru Cuza, domnitorul de mai târziu, a strâns prieteneşte mâna lui Moş Ion Roată, arătând prin acest măreţ gest de partea cui se situase.

Unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea!

Totuşi, ca urmare a acestui discurs, Moş Ion Roată avusese de suferit, fiind adus la sapă de lemn. Însă, cu ocazia unei vizite pe care Cuza Vodă a făcut-o după 1860, prin Adjud, în drum spre Bucureşti, ieşiseră în întâmpinarea Măriei Sale numeroşi ţărani. Printre aceştia se afla şi Moş Ion Roată, care venise cu o plângere. Domnitorul recunoscând pe amicul şi tovarăşul său din Divanul Ad-hoc, s-a bucurat de această revedere şi l-a încurajat să-şi spună necazul. Atunci, bietul ţăran s-a plâns domnitorului, povestindu-i cum din cauza discursului din adunarea Ad-hoc, megieşul cel puternic din regiune l-a lovit amarnic în cinste şi avere. Ducându-se să se plângă la boier, spre a cere să înceteze prigoana împotriva sa, a fost primit ca un câine, scuipat în obraz şi ameninţat că va fi biciuit. Rămas sărac din pricina jafului la care a fost supus şi dezonorat printr-un tratament neomenesc, Moş Ion Roată îl imploră pe Cuza să-i facă dreptate.

Domnitorul, după ce a ascultat plângerea bravului său supus, i-a înmânat pe loc două grămezi cu napoleoni drept despăgubire.
– Dar cu ruşinea ce mi-a făcut, cum rămâne, Măria-Ta?
– Cu ruşinea iaca aşa rămâne, Moş Ion, spuse Cuza Vodă, sărutându-l şi pe un obraz şi pe celălalt, în faţa mulţimii adunate acolo.
– Du-te şi spune sătenilor dumitale, Moş Ioane, că pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea!

Reîntors acasă, în Câmpuri, Moş Ion Roată a reuşit să-şi câştige stima şi respectul tuturor ţăranilor până la sfârşitul vieţii.

Orgoni Crystal