Cerul e al meu! Cum un ţăran ne oferă o lecţie de viaţă

Era odată un mare boier, putred de bogat şi un ţăran, sărac lipit pământului. Într-o bună zi, boierul îl vede pe ţăran plimbându-se cu o căruţă pe pământurile sale.

– „Cine ţi-a dat voie să umbli pe pământul meu? Nu ştiai că e al meu?” îi spune boierul ţăranului.

– „Să-mi fie cu iertare, boiere, răspunse ţăranul, mă îndrept degrabă spre pădure”.

– „Păi şi pădurea e tot a mea, boule ce eşti!”, răspunse plin de mândrie boierul. Şi pădurea, şi lacul de lângă pădure! Tot ce vezi cu ochii e al meu!”

Atunci, ţăranul îşi îndreptă ochii spre cer, şi cu un zâmbet pe faţa sa îi răspunse boierului: „Iar cerul…vezi, boierule, tot cerul? Tot cerul e al meu!”

Superbă lecţie i-a dat acest ţăran boierului. De aceea, de multe ori, nu cred că e o jignire când îi spui cuiva că e ţăran. Dar la altceva doream să mă refer…La faptul că în viaţa aceasta prea mult ne gândim la lucrurile materiale care ne înconjoară, şi prea puţin ne gândim la cer, acolo unde fiecare din noi va ajunge după moarte. Cerul reprezintă de fapt lumea spirituală spre care, ca fiinţe umane, ar trebui să tindem toţi. Dar prea puţini dintre noi facem asta, din păcate…