Foarte interesantă povestirea pe care am găsit-o într-o revistă din… 1894! Să vedem despre ce e vorba…
Primul fumător din Germania a fost un negru, pe care marele duce de Brandenburg îl luă cu el din expediţia sa renană. Într-un sat, trăsura ducelui se opreşte pentru a se repara ceva. Toţi lucrătorii satului vin să admire pe negru, care stătea ţanţoş lângă trăsură, în uniforma lui strălucitoare. În fine, negrul se plictiseşte de privirea curioasă a sătenilor, scoate o lulea de pământ din buzunar şi intră în fierăria satului. Aici, ia un cărbune şi-l pune în luleaua bine umplută cu tutun. Apoi, pune ciudatul lucru între dinţi şi spre marea spaimă a locuitorilor, scoate un nor de fum din lulea.
Unul din ţărani îşi ia totuşi inima în dinţi şi se apropie de ciudata fiinţă ca să vadă dacă n-o fi ceva drăcesc la mijloc. Negrul, binevoitor, scoate luleaua dintre dinţi şi i-o întinde ţăranului, rânjind cu dinţii săi albi şi spunând: „Ia încearcă odată; e foarte gustoasă”.
Ţăranul se dă repede îndărăt, îşi scoate căciula şi spune mulţumind:
„- Nu, cinstite domnule diavole, eu nu mănânc foc”.