Zoso, de ce eşti atât de prost?

120

zoso2Trăia odată într-un sat un ţăran pe nume Zoso. El devenise un parvenit; găsise o comoară sub pământ, şi de atunci, faţă de vecinii săi îşi schimbase atitudinea. Din omul umil şi de bun simţ, devenise unul arogant şi bădăran. Se credea un fel de “învăţător” al satului, îi plăcea să dea sfaturi tuturor şi n-accepta critica altora. Cei care spuneau ceva împotriva lui îi făcea în toate felurile: dobitoci, retardaţi, cretini, viermi, boi etc. Înjurăturile erau la ordinea zilei. Culmea era că el îşi găsise şi câţiva adepţi care-l aplaudau la fiecare înjurătură. “Aşa, Zoso, înjură-i pe toţi, că bine faci!” Ce mai…el era marele Zoso al satului!

Într-o bună zi, lui Zoso îi veni o idee. Auzise că într-un mare oraş din apropierea satului se desfăşura o coridă cu tauri. Se hotărî să se ducă şi el la acel concurs, ca să demonstreze cât de tare este, cât de breaz este şi că poate deveni “marele Zoso al ţării”. Mulţi din sat au început să râdă de el şi i-au spus că n-are absolut nicio şansă. Chiar vecinul său i-a spus: “Zoso, nu fi prost! Nu te du, căci te faci de ruşine!” Degeaba…după ce l-a înjurat, Zoso i-a spus că îşi pune la bătaie toată averea sa, şi chiar şi pe nevăsta-sa…doar ca să-şi demonstreze bărbăţia în faţa tuturor.

Desigur că în ziua concursului, Zoso fu doborât de tauri, şi era chiar să fie omorât de unul din ei. Noroc că fu scos la timp din arena ucigaşă. Rănit, sângerând, Zoso părea ca omul care nu dorea să accepte evidenţa…aceea că pierduse totul. Vecinul său, care se afla şi el în tribună, îi striga: “Măi Zoso, de ce eşti atât de prost? Acum ţi-ai pierdut totul: şi averea, şi nevasta şi mândria!” La care Zoso îi răspunde: “Ţi se pare c-am pierdut ceva?”

Nici în ceasul al 12-lea, ţăranul Zoso nu vru să recunoască că a pierdut totul…