Ivan T. Sanderson, zoolog dotat cu un ascuţit spirit de curiozitate şi o imaginaţie fecundă, care adesea a depăşit dovezile palpabile existente, a fost de acord cu părerile potrivit cărora în oceanele de pe globul pământesc ar putea vieţui fiinţe inteligente. „Ar fi posibil – a mai spus el – să existe entităţi inteligente, care vin din alte locuri şi care îşi stabilesc baze în oceane pentru a nu fi descoperite”. Unele O.Z.N.-uri sunt navele lor aerospaţiale care au şi dubla calitate de submarine.
Referindu-se la ceea ce el a numit dispariţii misterioase de avioane şi vapoare, a sugerat că aceste aşa-numite „alte inteligenţe marine” ar putea răpi oameni în timp ce traversează oceanele. Aceste dispariţii se petrec în număr disproporţionat de mare în zece „vârtejuri malefice”, zone în formă de capsulă medicinală, care se extind în benzi paralele, situate la depărtare egală deasupra şi dedesubtul ecuatorului la distanţa exact de 72 de grade. În afară de aceste zece vârtejuri, Sanderson a adăugat alte două situate la poli, astfel că numărul lor total a ajuns la douăsprezece. „Şi să nu credeţi – scrie el – că dispariţiile de avioane, nave şi submarine sunt singurele întâmplări ciudate relatate. Au fost dezvăluite şi alte anomalii, printre care şi apariţii de O. A. N.” („obiecte aeriene neidentificate”).
Vârtejurile – dintre care cel mai vestit este acela pe care Sanderson l-a numit Triunghiul Bermudelor – sunt zone unde operează „alte inteligenţe”. Ele sunt, de asemenea, zone unde se petrec fenomene naturale neobişnuite (vânturi care se stârnesc brusc, furtuni puternice, mare agitată) care cauzează tulburări în spaţiu şi timp. În mediul acesta, unde se presupune că „alte inteligenţe” ar putea fi detectate, acestea sunt silite uneori să întreprindă acţiuni dramatice spre a tăinui prezenţa lor. Nedorind ca prezenţa şi activitatea lor să fie dezvăluite, aceste alte inteligenţe răpesc uneori o navă întreagă cu tot ce se află pe ea.
Pe de altă parte, ca să fim cinstiţi, nu există raţiuni să credem că vârtejurile malefice există şi cu atât mai puţin că ele ar fi legate de inteligenţe acvatice, extraterestre sau interdimensionale. Dovezile prezentate de Sanderson erau fragile şi neconcludente. Uneori, ele erau doar cu puţin mai mult decât nişte zvonuri vagi despre evenimente inexplicabile petrecute în zonele de referinţă. Chiar şi în cazul celui mai faimos şi mai documentat „vârtej” – Triunghiul Bermudelor – analiza obiectivă a demonstrat că nu era nici pe departe atât de misterios cum îl prezentau Sanderson şi alţi cronicari necritici. Altfel spus, vârtejurile malefice nu au existat decât în imaginaţia lui Sanderson.