Cine sunt „creaturile văzduhurilor” la care se referă celebrul alchimist Paracelsus? Fiinţe eterice?

Celebrul medic şi alchimist elveţian Paracelsus (1491­-541) credea că există în aer nişte creaturi misterioase care străbăteau cerul şi pământul la bordul unor „corăbii din nori”. Iată ce scrie el despre aceste fiinţe:

„Evreii obişnuiau să le numească pe aceste creaturi – care sunt ceva între îngeri şi oameni – Sadaim, iar grecii le spuneau – inversând ordinea literelor şi adăugând o silabă – Daimones. Filozofii din vechime credeau că demonii erau nişte duhuri ale văzduhului care diriguiau elementele muritoare şi care sunt necunoscute în acest secol celor care caută să afle Adevărul în sălaşul lui străvechi, adică în Cabala şi în teologia evreilor care posedă măiestria deosebită de a păstra legătura cu Fiinţele eterice şi de a comunica cu toate acele vieţuitoare ale văzduhului”.

Paracelsus îl cita pe Plutarh care enunţase o întreagă carte în legătură cu natura acelor fiinţe: „Lui Plutarh i se pare absurd faptul că nu există o zonă de mijloc între cele două margini: şi anume una nemuritoare şi una muritoare; şi că nu poate exista în natura un gol atât de mare încât să nu fie nimic între cele două margini”. Mergând pe urmele lui Plutarh, Paracelsus le-a dedicat o întreagă carte acelor „lucruri elementare” cum li se spunea pe acea vreme dat fiind că se credea că erau compuse dintr-un singur element (aerul).

Dar Paracelsus a avut grijă să-l avertizeze pe cititor în legătură cu pericolul care-l păştea dacă ar fi avut el de a face cu acele fiinţe eterice: „N-aş vrea să vorbesc aici despre relele care s-ar putea abate asupra celor care ar vrea să rişte acest pericol, despre pactul cu acele fiinţe eterice care ni se arată şi ne vorbesc”.

Într-o lucrare intitulată „De ce ne apar aceste fiinţe”, Paracelsus a spus că: „Orice lucru pe care Dumnezeu îl crează mai devreme sau mai târziu i se arată şi omului. Uneori Dumnezeu îl pune pe om faţă în faţă cu diavolul şi cu duhurile rele pentru ca omul să se convingă de existenţa acestora. Iar de acolo, din slava cerului. El ni-i trimite şi pe îngeri care sunt slugile Lui. Şi acele fiinţe ni se înfăţişează nu pentru a rămâne între noi şi a se uni cu noi, ci pentru ca noi să fim în stare să le înţelegem. La drept vorbind aceste apariţii sunt rare. Dar de ce ar trebui să fie altfel? Nu este, oare, de ajuns ca unul dintre noi să vadă un înger pentru ca noi să credem cu toţii în existenţa şi a altor îngeri?”