Cine e mai mare? Luna, un lac, un şoricel sau o bufniţă?

Odată, Luna cu obrazul rotund străbătea cerul, trântită în sanie, şi spunea cu trufie:
– Sunt cea mai mare! Sunt mai mare decât Soarele!

Un lac mititel, pierdut în mijlocul tundrei, a auzit-o pe Lună cum se lăuda şi i-a spus:
– Încrezuto! Uită-te la mine şi ai să vezi că eu sunt cel mai mare!

Luna s-a aplecat spre Pământ şi şi-a văzut chipul în apa lacului.
– Sunt mai mare decât tine, a adăugat lacul, pentru că te pot cuprinde şi încă mai rămâne loc!

Luna şi lacul s-au certat atât de amarnic încât au trezit un şoricel din somn. Acesta a ieşit din sălaşul lui, s-a întins şi a căscat atât de straşnic încât i s-a închis ochiul stâng. Cu ochiul drept, rămas deschis, s-a uitat la lac, apoi la Lună şi a rostit:
– De fapt, cel mai mare şi mai mare este ochiul meu drept, pentru că poate cuprinde şi Luna şi lacul deodată!

O cucuvea care vâna prin preajmă l-a auzit pe şoricel, s-a repezit asupra lui şi l-a înghiţit.
– Acum se vede cine este mai mare, şi-a zis ea. Cel mai mare este stomacul meu, pentru că au încăput în el şoricelul, cu ochi cu tot, lacul şi Luna.