Scriam în 2010 un articol (La începuturile omenirii, Luna nu exista deloc) în care arătam cum, la începuturile omenirii, nu se vorbeşte despre existenţa Lunii. De exemplu, Apollonius din Rhodos ne scrie faptul că a existat o perioadă în care “nu toate corpurile cereşti se aflau pe cer, înainte ca rasele Danai şi Deukalion să fi existat, atunci când trăiau doar arcadienii, înainte să fi existat Luna pe cer”. Plutarh afirmă şi el în opera “Întrebări romane” următoarele: “Erau vorba de arcadieni, aşa numiţii oameni pre-lunari”. La fel, şi poetul Ovidiu a scris că “Arcadienii îşi posedă pământurile înainte de naşterea lui Jupiter, pentru că naţiunea e mai veche decât Luna”. Hippolytus afirmă şi el că “Arcadia e mult mai veche decât Luna”. Şi Lucian ne spune în a sa Astrologie că “arcadienii sunt mai vechi decât Luna”. Mai putem să-l amintim pe Censorinus care şi el afirmă că “în trecut nu exista Lună pe cer”.
Toate acestea creează premizele ca Lună să fie un obiect ceresc artificial care a fost adus în apropierea Pământului de către civilizaţii avansate. Scopul? Nu se ştie, dar într-un alt articol din 2015 (Luna este un corp artificial imens, ce a fost adus lângă noi pentru a fi observaţi de “gardieni”! Noi, oamenii, suntem prizonieri în această imensă închisoare denumită “Pământ”!), presupuneam că Luna a fost folosită (sau încă folosită şi în prezent) ca un post de observare a speciei umane.
Acum, pe de altă parte, Luna este de 400 de ori mai mică decât Soarele, dar, în acelaşi timp, este de 400 de ori mai aproape de Pământ faţă de Soare, aşa că, în mod miraculos, atât Soarele cât şi Luna apar pe cer ca având aceeaşi mărime, ceea ce face posibilă observarea eclipselor totale de Soare şi de Lună.
Ţinând cont de cele spuse mai sus, stau şi mă gândesc dacă nu cumva Luna a fost adusă în mod intenţionat lângă Pământ, pentru ca în trecut (sau în viitor), prin mecanisme artificiale necunoscute, să se poată face un întuneric deplin pe Pământ, pe o perioadă mai lungă, Luna staţionând în faţa Soarelui. Cine a dorit sau doreşte să facă acest lucru cu noi, oamenii, şi de ce? Habar n-am, dar ar fi o teorie interesantă…