Odă adresată Lunii de peste 2.500 de ani: “O, Lună, ia-mă, sunt a ta!”

Luna a fost de mult timp asociată cu nebunia și lipsa rațiunii; cuvântul Lunatic⁠(d) derivă din numele Lunii. Filozofii Aristotel și Pliniu cel Bătrân susțineau că Luna plină induce nebunia la persoanele susceptibile, crezând că creierul, care este predominant apă, trebuie să fie afectat de Lună și de puterea ei asupra mareelor, dar gravitația Lunii este prea slabă pentru a afecta o persoană individuală.

Poeta Bilitis, de pe ţărmurile Mării Egee, scrie “Imn Astarteei” – secolul 5 î.Hr., din care reiese că în Cipru zeiţa era considerată Luna, iar cultul ei ajunsese la o dezvoltare şi simultan, la o degenerare fără precedent. Iată şi care este poezia:

IMN ASTARTEEI

Maică necuprinsă, pururea neprihănită Zămislitoare, tu, cea dintâi născută,
Zămislită prin tine însăţi, născută din tine Şi prin tine însămânţată, Astarteea!
O! Pururea fecundată, fecioară şi maică a tuturor,
Neprihănită şi desfrânată, curată şi Voluptoasă, inefabilă, nocturnă, dulce, spumă de mare!
Tu care dăruieşti în taină graţia, tu care Uneşti, tu care iubeşti,
Tu care strecori pofte în sângele fiarelor sălbatice şi apropii se*ele în pădure.
O, Astartee irezistibilă, auzi-mă, ia-mă,
A ta sunt, Lună, şi de 13 ori pe
Fiecare an, smulge măruntaielor mele libaţiunea
Sângelui meu.

Articole inrudite

Site Footer