Explicaţii oculte despre zăpada galbenă / roz-portocalie din România


În ultimele 24 de ore, zăpada a căzut în cantităţi impresionante pe teritoriul României. N-ar fi o problemă, numai că ne aflăm spre sfârşitul lunii martie… ceea ce nu este chiar în regulă.

Interesant însă e altceva: am primit un mesaj de la un cititor pe Facebook (căruia îi mulţumesc pe această cale), precum că zăpada în zona Brăila – Galaţi a căpătat nuanţe galbene. În plus, conform cititorului meu „două persoane mi-au spus ca cerul s-a îngălbenit dintr-o dată”… oare de asta a căpătat zăpada nuanţe gălbui? Alţi martori au spus că zăpada a căpătat şi nuanţe roz-portocalii, în special în partea de sud-est a ţării.

Cum explică specialiştii aceste nuanţe ciudate ale zăpezii? „Circulaţia maselor de aer în altitudine din direcţia Sud-Vest către Nord-Est a favorizat transportul masei de aer din Nordul Africii către noi, astfel că particulele de apă care au ajuns pe pământ au înglobat particulele de nisip din Nordul Africii”, a declarat pentru Agerpres şefa Serviciului prognoze din cadrul Centrului Regional Dobrogea al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Mia Mirabela Stamate.

Însă, despre aceste culori ciudate ale zăpezii, am mai vorbit de câteva ori pe acest site. De exemplu, scriam un articol în septembrie 2013 (Incredibil! În Kazahstan, zăpada este de culoare roz! Ploi roşii, ape roşii…ce se întâmplă pe planeta asta? Ne invadează oxidul de fier de pe planeta Nibiru!?) în care vorbeam despre o zăpadă roz în Kazahstan. În iunie 2007, o ştire asemănătoare a apărut pe site-ul groundreport.com şi în care se vorbea de faptul că o zăpadă portocalie a apărut în unele oraşe din zona siberiană, iar locuitorii erau sfătuiţi să se ferească de ea.

De ce apar asemenea culori roşiatice? E vorba de particulele de nisip din Africa? Sau ar putea fi vorba de “intoxicarea” atmosferei Pământului cu chemtrails sau de ce nu, poate că se apropie planeta Nibiru (planeta X) de noi. Această planetă este de culoare roşie, întrucât pe ea se găsesc cantităţi mari de oxid de fier. Poate că vântul solar a împrăştiat oxidul de fier de pe Nibiru (planeta X) în sistemul nostru solar, ajungând şi pe atmosfera Pământului, astfel încât avem zăpezi de culoare portocalie, roz sau galben. Dar asta e doar o simplă supoziţie…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO