Marele secret al lui Michelangelo din Capela Medici din Florenţa


Perioada europeană a Renașterii a fost cuprinsă între secolele XIV și XVII. A fost un moment fascinant în istoria continentului european. Civilizația occidentală a fost transformată, născându-se mari artiști. Iar unul dintre aceste talente a fost marele pictor şi sculptor Michelangelo (1475 – 1564).

Renumit pentru frescele sale frumoase, Michelangelo a pictat plafonul Capelei Sixtine între anii 1508 și 1512. Această capodoperă a Renașterii este una dintre cele mai faimoase lucrări ale lui Michelangelo. Unii cercetători care au studiat această operă de artă sugerează că Michelangelo a ascuns mesaje secrete în tavanul Capelei Sixtine.

De asemenea, s-a spus că Michelangelo a introdus simboluri păgâne ascunse asociate anatomiei feminine în faimoasa sa lucrare din Capela Medici. Familia Medici nu numai că a fost o familie domnitoare, ci și sponsorul Bisericii și a multor artiști. Fiind o familie foarte bogată, familia Medici a obținut controlul asupra unei mari părţi din Florența.

Cea mai celebră dintre reprezentanţii acestei familii a fost Catrina de Medici, regină a Franţei, fiind soţia regelui francez Henric al II-lea al Franței. Regina Catrina a iubit arta şi a fost, de asemenea, interesată de astronomie, astrologie, arhitectură, dar şi fascinată de cunoașterea ocultă. Ea a fost o mare susținătoare a celebrului profet Nostradamus.

Capela Medici din Florența (Italia), unde Michelangelo a lucrat la cererea cardinalului Giulio de Medici, viitorul papă Clement al VII-lea, a fost menită să servească drept mausoleu pentru familia Medici. La un moment dat, în timp ce lucra la capelă, în 1529, un conflict izbucni în Florenţa. Locuitorii acestui oraş-stat s-au săturat de familia Medici şi s-au răsculat; surprinzător, Michelangelo s-a alăturat forţelor care doreau libertate.

Deşi au fost iniţial câştigătoare, forţele revoluţionare au fost în cele din urmă înfrânte de familia de Medici şi de papă. Duşmanii trebuiau închişi imediat; chiar şi Michelangelo trebuia arestat şi dus la închisoarea orașului. Dar, Michelangelo a reușit să găsească un loc ascuns, astfel încât nu a fost niciodată pedepsit pentru revolta sa împotriva autorităților. În noiembrie 1530, Papa și familia Medici l-au anunţat pe Michelangelo că poate să se întoarcă și să-și termine lucrarea Capelei Medici, promiţând că nu va fi pedepsit. Artistul a ieșit din ascunzătoarea sa și a fost din nou în relații bune cu familia Medici.

Dar unde s-a ascuns în toată perioada? Locuința ascunsă a lui Michelangelo rămăsese un secret peste 4 secole. Cei mai mulți au crezut că marele artist a căutat refugiu într-un turn de biserică, dar n-a fost aşa. În mod ironic, Michelangelo a decis să se ascundă într-un loc unde nimeni nu se aștepta să-l găsească: în Capela Medici! În 1976, directorul Muzeului Capelei Medici a descoperit o cameră secretă foarte mică, în pereții căruia se aflau 180 de schițe necunoscute. Curând a devenit clar că Michelangelo, unul dintre cei mai mari artiști renascenți, a petrecut trei luni în întuneric, unde nu a stat degeaba, creând schițe cu ajutorul unui cărbune și a unui creion…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.