Misterul scării spiralate de la Capela Loretto. A fost vorba de un miracol?


La sfârșitul anilor 1870, arhitectul Capelei Loretto din Santa Fe (New Mexico, SUA) a murit în mod neașteptat în timpul construcției, după ce o mare parte a bisericii fusese finalizată. Apoi, constructorii și-au dat seama că nicio scară nu fusese planificată pentru mansarda corului. O scară standard nu ar fi fost suficientă, având în vedere mărimea mică a bisericii, iar meşterii constructori s-au gândit mult cum să creeze o scară într-un spațiu atât de mic.

Călugărițele de la biserică s-au rugat la Sfântul Iosif timp de 9 zile. La o zi după terminarea rugăciunii, un bărbat ciudat apăru la ușa bisericii. El le-a spus călugăriţelor că ar putea construi o scară care să se potrivească în interiorul bisericii, dar ele trebuiau să-l lase singur pentru a-și îndeplini sarcina. De aceea, el a lucrat singur în biserică timp de trei luni, având la el un fierăstrău, un colţar, apă și lemn de construcţie.

Când scara a fost terminată, omul a dispărut fără să-şi dea numele nimănui. Scara în sine are 6,7 ​​metri înălțime şi se spiralează de două ori înainte de a ajunge la mansarda corului. Cu toate acestea, ea nu are vreun punct de sprijin. Forma de spirală nu ar fi trebuit să suporte greutatea oamenilor care folosesc scările, având în vedere că nu există vreo coloană de sprijin. La zece ani după terminarea construcţiei interioare, scării i s-a adăugat o balustradă. Lemnul a fost testat de către specialişti, constatându-se că este o varietate necunoscută de molid, care nu se găsește în zonă.

De atunci, călugărițele cred că această scară este lucrarea Sfântului Iosif însuși, spunând că ea este un miracol. Cine a fost omul acesta și cum a reușit să construiască scara atât de perfect, cu instrumentele de bază, rămâne un mister. Este doar o legendă sau există adevăr în această poveste? Probabil că nu vom ști niciodată.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock