Lucian Blaga a fost legionar?

2.582 vizualizari

blagaA fost sau n-a fost legionar marele nostru filosof şi scriitor Lucian Blaga? Istoricul Alex Mihai Stoenescu a fost primul care a afirmat că Blaga a fost legionar, pe urmele unei mărturii necreditabile, neluate până acum în seamă în mod serios. Există o singură mărturie a unui legionar sibian important, Nistor Chioreanu, preluată de Eugen Străuţiu într-un documentar cu evident parti-pris în favoarea Legiunii, documentar crezut şi transmis mai departe ca opinie de către istoricul Alex Mihai Stoenescu. Acest Nistor Chioreanu, tocmai în 1992, îl deconspiră pe Blaga ca participant la şedinţele unui cuib legionar, la Sibiu, în toamna lui 1940. Blaga ar fi fost un fel de legionar secret, pentru scurt timp, situaţie de care ştia, în exclusivitate, un singur om care depune mărturie foarte târzie.

Cât de serioasă poate fi această afirmaţie? Iată câteva argumente care vin să infirme ipoteza de mai sus. În primul rând, Securitatea anilor ’50, pusă pe investigaţii severe şi periculoase pentru viaţa celui urmărit, a răspuns că Blaga nu a fost legionar, din moment ce nu l-a arestat şi nu l-a condamnat. În al doilea rând, nimeni (cu excepţia unei mărturii cu totul izolate) nu l-a perceput pe Blaga, fie şi episodic, ca legionar, prin vreo prezenţă publică sau o manifestare de complicitate explicită. Apoi, de ce să fi practicat Blaga un legionarism secret, când această credinţă cerea să-ţi afişezi convingerile cu mândrie şi emfază, mai ales în perioada statului naţional-legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941)? La ce i-ar fi folosit?

Lucian Blaga luase în 1939 decizia să renunţe la diplomaţie, fusese titularizat în 1939 ca profesor de Filosofia culturii la Universitatea clujeană (mutată la Sibiu în 1940, în urma Dictatului de la Viena). Văzuse spre ce dezastru psihic şi afectiv îl condusese politica pe bunul său prieten ardelean Octavian Goga, numit prim-ministru în urma alegerilor din 1937 de către rege, care îi cere la scurtă vreme demisia, depusă în 10 februarie 1938, iar apoi poetul moare subit şi misterios, în 6 mai 1938, după ce se retrăsese la Ciucea, ofensat şi bolnav de inimă rea. Blaga profitase de conjunctură, pentru că în 1937, chemat de poetul răşinărean ajuns prim-ministru, este subsecretar de stat şi, poate, membru al Partidului Naţional Creştin Goga-Cuza. Iar Partidul Naţional Creştin era rival al Partidului legionar „Totul pentru ţară”, care obţinuse un procent mai mare în alegeri şi se aştepta să fie chemat la guvernare. Cu sprijinul iniţial al lui Goga şi cu sprijinul permanent al Regelui Carol II, Blaga promovează în anii 1938-1939 ca ministru plenipotenţiar la Lisabona. Pe deasupra, în anii anteriori, când Nicolae Titulescu a fost ministru de Externe, a avut, de asemenea, sprijinul acestuia. Iar Nicolae Titulescu şi Regele Carol II au fost, se ştie prea bine, adversari înverşunaţi ai Mişcării Legionare. Protejat al acestora, Blaga nu e credibil să fi trecut cu atâta nepăsare şi lipsă de diplomaţie de partea legionarilor.

Deci, la ce i-ar fi folosit? Căci convingerile sale politice, superficiale (câte existau şi cum se manifestau, cu discreţie) mergeau în altă direcţie, tocmai spre partea opusă legionarilor. Sau să-i fi fost frică? Nu avea de ce, pentru că nu fusese ameninţat şi nu avea de ce să se simtă ameninţat, din moment ce era simpatizat de legionari (se spune că însuşi Zelea Codreanu l-ar fi preţuit şi admirat, iar ulterior şi Horia Sima). Blaga nu s-a manifestat public (prin vreo prezenţă oficială) sau publicistic (prin vreun articol sau vreo declaraţie) nici în favoarea, nici împotriva Legiunii. Aceste ambiguităţi puteau fi speculate (şi pot fi, din păcate, speculate şi astăzi) şi puteau întreţine speranţele militanţilor legionari care depuneau diligenţe pe lângă el.