În lumea vrăjitorilor şi a magicienilor de astăzi există trei cărţi considerate cvasiunanim literă de lege: Marele Albert, Cheile lui Solomon şi Enchiridion. Cea dintâi, în pofida marelui prestigiu care i se acordă, nu este decât o amestecătură banală de reţete cu neputinţă de utilizat, vădind fără discuţie nivelul scăzut al acestor practici în epoca medievală. Cea de-a doua, mai ermetică, se adresează magicienilor cu pretenţia că le oferă cheile unor ştiinţe care îngăduie cunoscătorului să poruncească spiritelor. Cartea cuprinde treizeci şi şase de chei majore, sau talismane, în realitate simple pantacle sau hieroglife ebraice ale căror pretinse virtuţi sunt pur şi simplu fantasmagorii – şi spunem asta în deplină cunoştinţă de cauză. Şi susţinem asta chiar dacă ştim că învăţatul şi simpaticul Eliphas Levi, cunoscutul specialist în magie, a garantat în mai multe rânduri eficacitatea lor.
Enchiridion, cartea de magie folosită cu succes de Carol cel Mare
Cea de-a treia, Enchiridion este prin excelenţă o carte de magie, despre care se vorbeşte mult, foarte mult, în cercurile ocultiştilor. Şi trebuie să menţionăm că cei mai mulţi dintre cei care vorbesc insistent de ea n-au văzut-o niciodată, fiindcă este o raritate. Este o culegere de oraţii şi de rugăciuni mistice atribuite papei Leon al III-lea, deşi dovezi în acest sens nu există, şi publicată în secolul al şaptesprezecelea sub titlul Papae Leonis Enchyridion, serenissimo imperatori Carlo Magno in manus pretiosum datum. Serenissimul Carolus Magnus. În ale cărui mâini a depus aşadar papa Leon preţiosul său Enchiridion, nu este altul decât Carol cel Mare şi înţelegem că prosperitatea domniei acestuia şi triumfurile pe care le-a avut s-ar fi datorat, după cum cartea însăşi afirmă, tocmai cunoaşterii secretelor cuprinse în paginile ei! Fiindcă iată ce putem citi la pagina 2 a cărţii: „Împăratul Carol cel Mare, căruia această carte îi este închinată ca un zălog şi ca nepreţuită comoară, a fost cel dintâi care a cunoscut pe viu efectele ei neaşteptate şi minunate. El rostea plin de credinţă Oraţiile, cu faţa întoarsă către răsărit, şi unde se ducea lua totdeauna cu el cartea aceasta, scrisă cu litere de aur. Toate chipurile şi înfăţişările cu care este împodobită cartea aceasta sunt luate din cele mai rare manuscrise care ni s-au păstrat de la cei din vechime şi sunt legate de oraţia la care sunt aşezate. Ele ajută negreşit celui care le poartă fără încetare asupra lui. Cine vrea să ştie mai multe despre ele să citească şi Calendarul Vrăjit şi cărţile de filozofie ocultă ale vestitului şi învăţatului Agrippa”.
După acelaşi editor atât de zelos, Carol cel Mare ar fi trimis papei Leon al III-lea o scrisoare de mulţumire care s-ar fi aflând în arhivele Vaticanului! De altminteri, ediţia din 1633 nu numai că pomeneşte şi ea de existenţa acestei scrisori, dar reproduce şi textul integral! Empiricii vorbesc despre această carte cu un imens respect şi o consideră deţinătoare a unor proprietăţi miraculoase, dând dovadă de o naivitate – sau poate şi de o rea-credinţă – de-i dreptul dezarmante. Noi ne vom mărgini să facem acestei cărţi magice şi atotputernice o scurtă analiză.
Cum poţi rămâne neînvins
Pagina 19: „Oraţie împotriva a tot felul de farmece descântaturi, vrăjitorii, arătări, năluciri, îndrăceli, vedenii, ducea spre păcat, rău de femeie şi tot ce se poate urzi prin uneltirile vrăjitoreşti sau prin făcătură cu diavolul; aşijderea foarte cu folos împotriva la tot felul de boale care s-ar putea lua prin molips, sau trimitere prin vrajă la cai, iepe, boi, miei şi toate felurimile ce dobitoace ale omului…”
După invocări amestecate, a crucii, a Domnului, a Tatălui, şi sfântului nume al tuturor sfinţilor şi după alte farafastâcuri de genul acesta, oraţia continua în acelaşi fel dezamăgitor: pentru Dumnezeu cel mare viu + pentru Dumnezeu cel Adevărat + pentru Dumnezeu cel Sfânt + pentru Dumnezeu Tatăl + pentru Dumnezeu Fiul -pentru Sfântul Duh asemenea lui Dumnezeu + dar mai vârtos pentru Acela care a fost jertfit în Isaac +… şi aşa mai departe lucruri care fac pe cititorul cât de cât avizat să rămână uluit în faţa atâtor platitudini şi inepţii. Până şi în superstiţiosul secol al 9-lea trebuia, fără îndoială, o credinţă oarbă, conjugată cu o naivitate cu totul ieşită din comun, ca să poată lua cineva de bune asemenea elucubraţii ca cele care se arată în Enchyridion!
Pagina 83: „Carol cel Mare s-a slujit în război de cartea aceasta şi de aceea a fost de fiecare dată biruitor, nimeni neputându-l învinge vreodată; din timpurile acelea binecuvântate dăinuie neasemuita credinţă în puterea oraţiilor Sfintei noastre Biserici, într-atât de nesmintită încât datorită ei oamenii au scăpat de loviturile de tun, rostind în timpul bătăliei oraţia care mai jos stă scrisă pentru folosinţă…” etc. etc. Dacă privim tabla de materii iarăşi avem ce vedea: „pentru dragoste, pentru făcătură de dragoste, pentru tămăduirea de pântecăraie, aşijderea jartieră pentru marş lung pe timp de război; ca să scapi de orice fel de vrajă şi de făcătură; împotriva muşcăturii de lup; împotriva neputinţei la femei” şi iarăşi lista continuă şi iar continuă.
O altă oraţie reproduce întocmai cuvintele rostite de Adam când a ajuns în iad, precum şi rugăciunea rostită de el pentru ca femeia lui să nu care cumva să-l înşele. Cu cine, Dumnezeule?
Când îţi ia casa foc…
La pagina 146 figurează un „secret mistic” pe care e bine şi chiar e mare nevoie să-l ştii. Iată-l: „Ce să faci ca să abaţi focul care a cuprins casa ta sau a altuia. Dacă ţi s-a aprins casa ori dacă s-a aprins a vecinului şi nu vrei să se întindă pârjolul şi la tine, atunci să zici aşa: Să se oprească şi să se stingă, să se oprească şi să se stingă. Aşa am nădăjduit înaintea Ta, Doamne, cu slava Ta cea din vecii vecilor. Şi nesmintit focul se va stinge sau măcar casa ta nu va fi atinsă”. Iată, fără îndoială, ceva de o mie de ori mai eficace decât cel mai straşnic extinctor. Nici pompierii nu ne mai trebuie – să poftească dumnealor, dacă le dă mâna! Doar să nu fie vorba de cine ştie ce poznă a vreunor păcălici, altminteri nu ne explicăm!
Cum mortea nu te poate prinde deloc…
Şi, în sfârşitul sfârşitului, recordul îl bate bucheţelul de la pagina 71. Sau cel puţin a bucheţel aduce bizarul desen care ni se oferă. „Figura de faţă, pusă cap la cap de patruzeci de ori în lungime, arată negreşit înălţimea lui Iisus Christos.” (acesta este titlul). „Ea a fost găsită la Constantinopol într-o preasfântă cruce de aur; oricine o poartă asupra lui nu poate avea mai bună ocrotire ca asta; nu are să poată muri nici din senin, nici de foc, nici de apă, nici de fier, nici de furtună, nici de trăsnet, nici de otravă, nici de inimă rea, nici prin jurământul măsluit al unuia sau al altuia, nici din judecată strâmbă…” încât ne întrebăm atunci cum va mai putea nefericitul să-şi dea obştescul sfârşit, dacă aşa nu, aşa nu…Dacă se mai adăuga şi „nici de moarte bună şi nici de bătrâneţe”, atunci chiar că era curată nenorocire să ai aşa ceva!
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În lumea vrăjitorilor şi a magicienilor de astăzi există trei cărţi considerate cvasiunanim literă de lege: Marele Albert, Cheile lui Solomon şi Enchiridion. Cea dintâi, în pofida marelui prestigiu care i se acordă, nu este decât o amestecătură banală de reţete cu neputinţă de utilizat, vădind fără discuţie nivelul scăzut al acestor practici în epoca medievală. Cea de-a doua, mai ermetică, se adresează magicienilor cu pretenţia că le oferă cheile unor ştiinţe care îngăduie cunoscătorului să poruncească spiritelor. Cartea cuprinde treizeci şi şase de chei majore, sau talismane, în realitate simple pantacle sau hieroglife ebraice ale căror pretinse virtuţi sunt pur şi simplu fantasmagorii – şi spunem asta în deplină cunoştinţă de cauză. Şi susţinem asta chiar dacă ştim că învăţatul şi simpaticul Eliphas Levi, cunoscutul specialist în magie, a garantat în mai multe rânduri eficacitatea lor.
Pagina 19: „Oraţie împotriva a tot felul de farmece descântaturi, vrăjitorii, arătări, năluciri, îndrăceli, vedenii, ducea spre păcat, rău de femeie şi tot ce se poate urzi prin uneltirile vrăjitoreşti sau prin făcătură cu diavolul; aşijderea foarte cu folos împotriva la tot felul de boale care s-ar putea lua prin molips, sau trimitere prin vrajă la cai, iepe, boi, miei şi toate felurimile ce dobitoace ale omului…”
