Cum arătau navele spaţiale din legendara Atlantidă? Găsim totul într-o carte rară din secolul al XIX-lea…
După cum arată Călin Turcu în cartea sa, „OZN-istorie stranie şi adevărată”, la sfârşitul secolului XIX a fost editat în Anglia un volum ciudat, în care autorul, Scot Elliott, descrie în detaliu un tip de disc zburător sau de navă spaţială, care se presupune că era folosit în dispăruta Atlantida:
„Mijloacele de locomoţie ale atlanţilor erau minunate, căci maşina zburătoare era atunci un fapt împlinit… Acesta nu era un mijloc de transport pentru oamenii obişnuiţi. Sclavii, servitorii şi masele de lucrători trebuiau să meargă pe jos sau să călătorească în căruţe grosolane trase de animale ciudate. Navele aeriene erau cam ceea ce sunt astăzi caleaşca sau mai degrabă yahtul particular, căci ele trebuie să fi fost foarte costisitoare. Aceste nave erau în general cu două locuri, uneori cu şase sau opt. Când războiul şi nenorocirile sunară sfârşitul Vârstei de Aur, nave de război care puteau să se deplaseze în aer înlocuiau, din ce în ce mai mult, navele maritime, deoarece ele erau, în mod firesc, nişte mecanisme de distrugere mult mai eficiente. Acestea erau construite pentru a transporta 50-100 de războinici.
Vimanele erau făcute din lemn sau din metal. Primele erau făcute din lemn şi scândurile folosite erau extrem de subţiri, dar în ele se injecta o substanţă care le micşora greutatea şi le făcea deosebit de rezistente în acelaşi timp. Când se folosea metalul, acesta era în general un aliaj din două metale albe şi unul roşu. Aliajul era alb ca aluminiul şi chiar mai uşor decât el. Pe scheletul unei nave aeriene se întindea o foaie mare din acest metal, care era apoi bătut cu ciocanul şi sudat electric când trebuia. Dar fie că erau din lemn sau din metal, suprafaţa lor era în aparenţă dintr-o singură bucată, fără suduri vizibile, perfect netedă şi lucioasă şi străluceau în noapte ca şi cum ar fi fost acoperite cu o zugrăvire luminoasă.
Cea mai interesantă pare să fi fost metoda de propulsie. La început, se pare că vrill-ul personal a furnizat forţa motrice, dar această metodă a fost înlocuită mai târziu printr-o forţă care, deşi de un tip necunoscut, acţiona asupra aparatelor mecanice. Această forţă, care n-a fost încă descoperită de ştiinţă, era de natură eterică”.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
După cum arată Călin Turcu în cartea sa, „OZN-istorie stranie şi adevărată”, la sfârşitul secolului XIX a fost editat în Anglia un volum ciudat, în care autorul, Scot Elliott, descrie în detaliu un tip de disc zburător sau de navă spaţială, care se presupune că era folosit în dispăruta Atlantida:
