O navă care s-a scufundat în secolul al V-lea în largul coastei Siciliei, cu o încărcătură rară de oricalc, urmează să fie ridicată la suprafață. Epava, cunoscută sub numele de Gella II, a fost observată pentru prima dată de scafandri lângă portul Gela în 1980. Nava, găsită la o adâncime de peste 300 de metri, se află într-o stare remarcabil de bună. Conservarea sa oferă informații valoroase despre activitățile maritime ale civilizațiilor grecești antice, în special despre rutele lor comerciale și despre tehnologia de construcții navale.
Cercetările anterioare din 2015 au descoperit 39 de lingouri de oricalc, un aliaj metalic rar, iar o investigaţie mai recentă, din 2017, a găsit încă 47 de lingouri. Oricalcul, al cărui nume provine din termenul grecesc care înseamnă „cuprul de munte”, este un aliaj galben-auriu. Scriitorii antici au asociat metalul acesta cu Atlantida, iar Platon l-a descris în scrierile sale ca fiind foarte valoros, pe locul doi după aurul. Totodată, Platon menționează că orașul mitic Atlantida a fost decorat cu acest metal, în special în Templul lui Poseidon, unde acoperea unul dintre pereții exteriori.
Alte descoperiri din epavă includ căști corintice, amfore, obiecte metalice și bunuri personale ale echipajului. Eforturile de ridicare a epavei, supravegheate de Autoritatea Maritimă a Regiunii Siciliene, costă circa 500.000 de euro.
Sursa: articolul „Recovery of ancient Greek shipwreck in Sicily reveals rare orichalcum, the fabled ‘Atlantis metal’” / archaeologymag.com