Carol Quintul sau Charles al V-lea (1500-1558) a fost cel mai mare monarh din lume în vremurile sale. A deţinut mai multe titluri: rege al Spaniei, Împărat al Sf. Imperiu Romano-German, rege al Navarrei, lord al Olandei etc.
Îmbătrânind, el abdică în favoarea fiului său şi, luându-şi un grup de servitori credincioşi, se retrase în mănăstirea St. Justus. Iată acum ce ne spune istoria despre felul cum s-a comportat, în această ultimă perioadă a vieţii sale:
“Aici, el ocupă câteva încăperi, simplu mobilate şi nepăstrând decât 12 servitori, începu o viaţă liniştită şi contemplativă. Dar o minte ca a lui, obişnuită să activeze şi prea puţin pregătită pentru religiozitate, nu-şi putu păstra echilibrul, într-o asemenea viaţă. Aşa că fostul monarh fu cuprins de nelinişte, şi deveni din ce în ce mai riguros în practicile sale religioase.
Nemulţumit, la un moment dat, cu ceea ce se făcea în mod uzual la mănăstire, inventă noi manifestări de pietate. Dintre acestea, a rămas de pomină celebrarea propriilor sale funeralii. Dăduse ordin să i se sape mormântul în capelă şi punea să i se citească prohodul, în prezenţa sa”.
Aceasta, şi multe alte ciudăţenii similare, nu sunt decât un fel de sinucidere imaginară, pornire ce-şi are sursa în aşa-zisul “complex al morţiii”.
